10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieMarea problemă în mediul rural este lipsa gazelor, consideră ministrul Mediului

Marea problemă în mediul rural este lipsa gazelor, consideră ministrul Mediului

Circa 3,5 milioane de gospodării din România încă se mai încălzesc cu lemne, iar unul din doi copaci tăiaţi în România se face scrum, a declarat, luni, la adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACOR), ministrul Mediului, Costel Alexe.

“Azi, principala problemă cu care se confruntă satul românesc este lipsa gazului metan. Cred că trebuie să fie un obiectiv pentru noi toţi să creştem gradul de racordare la reţeaua de gaze naturale, pentru a reduce presiunea pe care fiecare dintre noi, primari, cetăţeni sau beneficiari, o punem pe pădurile din România”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), o familie care se încălzește cu lemne consumă anual cinci metri cubi de lemn de foc.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Parlamentul European consideră exploatarea maternităţii surogat o eurocrimă

Noua directivă împotriva traficului de fiinţe umane şi a protecţiei victimelor acoperă şi căsătoriile forţate şi adopţiile ilegale, potrivit actualitate.org. Parlamentul European: exploatarea maternităţii surogat...

FC Botoșani – Dinamo 2-1! Golul lui Mailat o (în)Groapă pe Dinamo

FC Botoșani visează la salvarea de la retrogradare după ce a câștigat derby-ul „codașelor” Ligii 1 contra celor de la Dinamo, cu scorul de...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă