Aşa spune preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda. Numărul companiilor active din România e relativ constant, în pofida creşterii cumulate a PIB real, în ultimul deceniu, cu aproximativ 32%. “Subdezvoltarea antreprenoriatului românesc este vizibilă şi prin prisma polarizării excesive a acestuia, în sensul concentrării veniturilor şi profiturilor în rândul companiilor mari”, explică Guda.
Expertul recunoaşte că, înainte să facă studiul, nu ştia acest lucru: “Am aflat cu stupoare acest lucru atunci când am analizat situaţiile financiare ale celor mai mari companii, pentru anul 2018. Pentru a înţelege trendul, am calculat concentrarea veniturilor companiilor pentru fiecare an din ultimul deceniu. Rezultatul este şocant: în fiecare an din ultimul deceniu se respectă aproape acelaşi rezultat. Jumătate din veniturile totale ale firmelor active în România este concentrată în cele mai mari 1.000 de companii”.
Supraconcentrarea veniturilor în rândul companiilor de top reflectă subdezvoltarea păturii de mijloc, ceea ce duce la o capacitate redusă a sistemului economic de a absorbi şocurile externe propagate în timpul unor schimbări majore (cum sunt modificările de taxe, recesiunea, fluctuaţia şomajului, volatilitatea dobânzilor etc.).
Dependenţă de consum
Vulnerabilitatea economiei noastre este alimentată şi de un alt factor structural: dependenţa de consum a creşterii economice. Această dependenţă se observă şi din distribuţia celor mai mari 1.000 de companii active din România, în funcţie de sectorul în care îşi desfăşoară activitatea.
Iancu Guda susţine că aceste cele mai mari 1.000 de firme joacă un rol esenţial în dinamica mediului de business. Este vorba despre companii-gigant, care au o vizibilitate mai mare asupra industriilor în care activează.
Ele au o viziune panoramică asupra sectoarelor de clienţi pe care le deservesc şi a maturităţii acestora, având în vedere că vârsta medie a celor mai mari 1000 de companii active din România este de 19 ani, comparativ cu durata medie de viaţă a unei firme în România, de doar 10 ani.
Plecând de la declaraţiile financiare depuse de cele mai mari 1.000 de companii active în România, Iancu Guda a calculat o serie de indicatori importanţi care sunt reflectaţi de bilanţul acestor companii.
Investiţii scăzute
Astfel, potrivit analistului citat, companiile mari au scăzut semnificativ investiţiile în anul 2018. Ponderea activelor imobiliare (maşini, echipamente, construcţii, utilaje, investiţii financiare pe termen lung, licenţe, brevente, aplicaţii software etc.) în total active a scăzut la doar 52%, minimul ultimului deceniu. Astfel, valoarea contabilă a activelor imobilizate a crescut doar cu 1,6% (cel mai slab ritm de creştere din ultimul deceniu), de la 238 miliarde de lei (2017) la 242 miliarde de lei (2018).
Companiile mari au produs semnificativ pe stoc, durata medie de rotaţie a stocurilor crescând la finalul anului 2018 la maximul ultimului deceniu, respectiv 38 de zile. Astfel, valoarea contabilă a stocurilor a crescut mult mai accelerat decât nivelul veniturilor.
Companiile mari sunt mult mai bine poziţionate din perspectiva riscului supradimensionării stocurilor comparativ cu restul companiilor active în România, în condiţiile în care durata medie de rotaţie a stocurilor la nivel naţional a urcat aproape la 60 de zile (comparativ cu medie de 50 zile în urmă cu 10 ani).
Dezechilibre
Modelul de creştere economică reflectă aceste dezechilibre. Practic, structura creşterii economice rămâne suboptimală pentru că variaţia stocului contribuie aproximativ două treimi la dinamica PIB din 2018, în timp ce investiţiile (formarea brută de capital) contribuie doar 10% la formarea creşterii economice cumulată în 2012-2018 iar consumul final contribuie 82% în această perioadă.
Guda susţine că este necesară o evoluţie mai echilibrată a creşterii economice pe principalele componente, iar accentul să fie pus pe politici care să majoreze PIB potenţial şi să îmbunătăţească utilizarea factorilor de producţie (accent pe creşterea investiţiilor, productivităţii şi implicarea forţei de muncă).
Companiile mari încearcă să-şi ia banii din piaţă, prin depunerea tuturor eforturilor pentru eficientizarea politicilor de management al riscului de credit şi îmbunătăţirea colectării creanţelor. Astfel, chiar dacă durata medie de colectare a creanţelor a crescut în medie cu câteva zile în ultimii ani pentru cele mai mari 1000 de companii, ajungând la aproximativ 66 de zile pe parcursul anului 2018, performanţa acestora este net superioară mediei naţionale de aproape 115 zile.
Capitalizare
Companiile mari se capitalizează prin reinvestirea profiturilor şi rambursarea creditelor la bănci şi furnizori, astfel, gradul mediu de capitalizare al celor mai mari 1000 de companii a rămas stabil în ultimii ani, fiind aproape de 44%. Nivelul capitalizării acestora este net superior mediei înregistrate la nivel naţional, respectiv doar 25%, companiile active în România fiind cele mai slab capitalizate din UE.
Companiile mari îşi conservă trezoreria, ceea ce se observă prin creşterea gradului de acoperire al datoriilor prin numerarul disponibil, acesta fiind stabil la 15%-17% în ultimii ani, mult peste media naţională de 11%.
“Sintetizând comportamentul financiar al celor mai mari 1.000 de companii active în România în anul 2018, prin raportarea dinamicii acestora la evoluţia din ultimul deceniu, constat o curăţenie a bilanţului prin diminuarea datoriilor, păstrarea capitalizării la un nivel ridicat, amânarea investiţiilor (şi realizarea celor strict necesar sau care sunt time sensitive, respectiv nu o să mai apară în viitor), încasarea rapidă a creanţelor, vânzarea mai lentă a stocurilor şi conservarea lichidităţii”, susţine Iancu Guda.
