15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieMasca de protecție este obligatorie în benzinării, avertizează ministrul Muncii

Masca de protecție este obligatorie în benzinării, avertizează ministrul Muncii

“Managerii staţiilor de alimentare trebuie să îşi înţeleagă rolul, niciunei persoane nu trebuie să i se permită accesul dacă nu are mască de protecţie. Măştile trebuie poziţionate pe rafturile de la intrare. Soluţiile de dezinfecţie trebuie să fie la îndemână şi, ceea ce este cel mai important, în incinta staţiilor de alimentare nu trebuie permis accesul prea multor persoane pentru că se formează aglomeraţie şi la case şi în zona de mâncare. Managerii acestor staţii au responsabilitatea prezervării sănătăţii celor care intră în incintă, fiecare dintre noi are responsabilitatea să se protejeze şi să îi protejeze pe cei din jur”, a avertizat ministrul Violeta Alexandru într-un mesaj postat, duminică, 12 iulie, pe Facebook.

Potrivit ministrului Violeta Alexandru, cea mai mare aglomerație se formează, duminică, pe sensul de mers dintre Litoral spre București. 

După cum se știe, zona de alimentare cu carburanți este în aer liber, dar casieriile sunt în spațiu închis. Ministrul Muncii nu a spus explicit dacă și în zona de alimentare ar trebui purtate măști.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...
Ultima oră
Pe aceeași temă