8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieMinisterul Agriculturii cumpără curentul pentru irigații direct de la Hidroelectrica

Ministerul Agriculturii cumpără curentul pentru irigații direct de la Hidroelectrica

“Am avut o discuţie cu cei de la Hidroelectrica, astfel încât curentul pe care îl foloseşte Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) ca să ducă apa care este gratuită până la acele staţii de punere sub presiune să îl cumpărăm direct de la Hidroelectrica, să nu îl mai cumpărăm de la băieţii deştepţi la nişte preţuri foarte mari.

Facem un apel şi la micii fermieri, cei care nu sunt în organizaţiile de udători, dar care au echipamente de irigaţii, să anunţe filialele teritoriale ale ANIF pentru ca noi să avem o evidenţă a cantităţii de apă pe care trebuie să o introducem pe canale.

Astfel au posibilitatea să irige chiar şi aceşti mici fermieri, chiar dacă nu fac parte din aceste asociaţii de udători care au contracte cu noi”, a spus Oros.

El a anunţat că la ora actuală doar 10% din suprafaţa arabilă este irigabilă, iar până la ora actuală s-au irigat culturile pe doar 102.000 ha dintr-un total de 844.000 de hectare contractate.

“Avem o suprafaţă irigabilă cam 10% din suprafaţa arabilă, acolo suntem în acest moment.

Situaţia la zi prezentată de Oros arată că au fost umplute cu apă canalele pe o distanţă de 1.621 de kilometri, iar suprafaţa deservită este de 504.000 hectare, dar cu toate acestea fermierii nu au solicitat irigarea culturilor.

“Dacă suprafaţa contractată anul acesta a fost de 844.000 hectare, suprafaţa irigată acum care mi s-a cerut să fie irigată este de 102.000 hectare.

Facem apel la cei care au făcut contracte cu noi să facă cereri să dăm drumul la apă pe canale. Noi oricum am umplut apa pe canale pe o distanţă de 1621 de kilometri, iar suprafaţă deservită în urma umplerii acestor canale ar fi de 504.000 hectare, dar din evidenţele noastre pe judeţe ne artă că se irigă doar pe 102.000 hectare”, a adăugat Oros, conform Ştirile TVR.

Acesta a reamintit că fermierii care nu se află în suprafeţele irigabile, dar sunt foarte afectaţi anul acesta de secetă vor primi despăgubiri, “pentru prima dată în ultimii 10 ani”.

Ministrul Agriculturii a mai adăugat că vânătoarea la mistreţi va fi redeschisă în următoarea Ordonanţă Militară. Adrian Oros, a mai precizat că este necesară reluarea acestei activităţi pentru combaterea şi râspândirea pestei porcine africane, dar şi pentru eliminarea pagubelor făcute de mistreţi în producţiile vegetale.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă