Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: News

FOTO: News

Ministerul Comunicaţiilor a publicat memorandumul dintre SUA şi România, privind tehnologia 5G

Ministerul Comunicaţiilor a publicat, pe site, memorandumul semnat de Statele Unite şi România, privind tehnologia 5G, la scurt timp după ce licitaţia privind alocarea spectrului 5G a fost amânată.

Catinca Giosanu 0 comentarii

Potrivit documentului, reţelele 5G vor trebui protejate de posibile atacuri şi tentative de manipulare.

Joi, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat că licitaţia pentru alocarea spectrului radio necesar implementării 5G nu mai poate avea loc în acest an, ci în prima parte a anului viitor.

ANCOM a anunţat, totodată, că licitaţia nu mai poate fi organizată în acest an, printre principalele motive fiind lipsa setului de instrumente privind cerinţele de securitate a reţelelor, necesitatea implementării Memorandumului semnat de către Guvernele României şi SUA.

Ulterior, ministerul a publicat memorandumul pe site, la secţiunea ”Cooperare internaţională”. Documentul a fost semnat în 20 august, la Washington.

Informaţia privind publicarea acestui document a fost anunţată, iniţial, de Hotnews.

”Volumul crescut de date din reţelele 5G va interconecta şi mai mult economiile tuturor ţărilor, inclusiv cele ale Statelor Unite şi ale României, şi va facilita serviciile transfrontaliere şi schimburile comerciale”, se arată în memorandum.

Totodată, documentul arată că aceste reţele trebuie protejate în faţa atacurilor şi tentativelor de manipulare, iar asigurarea intimităţii şi libertăţilor cetăţenilor din România şi Statele Unite este vitală.

Mai mult de atât, documentul subliniază importanţa evaluării riguroase a furnizorilor de servicii 5G.

Astfel, în urma evaluării, trebuie aflat dacă furnizorul se află sub controlul altui stat, dacă proprietarii furnizorului respectiv sunt cunoscuţi şi dacă acesta are un comportament etic şi respectă reguli privind practici de business transparente, potrivit documentului.

Comentarii

loading...