13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieMinisterul de Finanțe propune desființarea accizei la carburanți

Ministerul de Finanțe propune desființarea accizei la carburanți

Ideea prezentată acum de ministrul Eugen Teodorovici, într-o declarație susținută la postul Antena 3, reia o propunere care fusese formulată de acesta încă de acum un an.

“Unele propuneri s-au făcut mai repede, altele mai târziu. Dar niciodată nu renunţ la ele. Până nu sunt contraargumente. Acciza la combustibil este o discuţie în continuare. Voi discuta cu premierul pentru forma cea mai bună”, a precizat ministrul Eugen Teodorovici.

În acest moment, accizele din România sunt de 48 la sută la motorină şi de 50 la sută la benzină, acestea fiind unele dintre cele mai mari procente la nivel european. Pe baza acestora, cea mai ieftină benzină costă, în România, circa 5,50 lei litrul.

Totuși, cu toate taxele incluse (accize şi TVA), preţurile din România par a fi sub media din UE. Astfel, benzina costă în România 1,108 euro pe litru, faţă de media UE de 1,350 euro pe litru, iar motorina are un preţ de 1,192 euro.

Prețul final, la pompă, al carburanților este evident influențat și de cotația petrolului pe piața mondială.

Accizele la carburanţi s-au majorat în România de la data de 1 ianuarie 2019, întrucât au fost indexate cu inflaţia, aşa cum prevede Codul Fiscal.

Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, acciza pentru benzina fără plumb a urcat la data de 1 ianuarie la 2.038 de lei pentru 1000 de litri, față de nivelul  anterior de 1.976 de lei. La motorină, acciza s-a majorat, la 1 ianuarie 2019, la 1.896 de lei pentru 1000 de litri, față de 1.838 de lei în luna decembrie 2018.

Din data de 1 ianuarie 2019, motorina din România trebuie să conţină cel puţin 6,5 la sută biodisel, iar benzina trebuie să includă 8 la sută bioetanol. Creșterea proporției de biocombustibil a determinat și ea o creștere a prețului pe litru al combustibilului auto.

În decembrie 2018, preţul mediu al benzinei vândute în România era de 1,09 euro pe litru, la egalitate cu cel Ungaria. Acesta era al doilea cel mai mic preț din Uniunea Europeană, după cel din Bulgaria, unde benzina costa, în medie, circa un euro litrul. La motorină, în decembrie 2018, preţul mediu din România era de circa 1,17 euro pe litru. Preţuri mai mici decât în țara noastră erau consemnate, la acel moment, în Bulgaria, Lituania, Luxemburg şi Spania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă