Vişan a explicat că România a importat din ce în ce mai multă energie în primele două luni de iarnă, din cauza preţului mare de pe piaţa internă. Dacă nu se regândeşte structura producţiei, vor fi la nesfârşit aceleaşi probleme, crede demnitarul.
Întrebat dacă soluţia la care se gândeşte este aceea de a combina producţia pe cărbune cu cea de hidroenergie, demnitarul a răspuns: “Statul este acţionar şi la Hidroelectrica, şi la cărbune. Cea mai bună combinaţie este cărbunele cu Hidroelectrica, într-o companie nouă”.
Renel redivivus
România liberă i-a citit lui Ionuţ Purica, expert în Energetică, acest lead de ştire de pe fluxul Agerpres. Reacţia specialistului: „Una singură, care să unească Hidroelectrica şi cărbunele? Dacă mai adăugăm şi nuclearul, şi un pic de gaz, refacem Renel!”.
8.000 MW lipsesc din sistemul energetic din cauza unor condiţii juridice, de finanţare, a unor condiţii de mediu şi tehnice
Aşadar, problema Ministerului Energiei este să găsească o metodă prin care să aibă şi necesarul de energie pentru piaţa internă, şi un preţ la care această energie să poată fi plătită de actanţii din piaţă. Revenind la modelul centralist de la începutul anilor 90, evocat de Purica: cum erau preţurile în acei ani, de dinainte de trecerea la un sistem concurenţial?
„Preţurile”, spune expertul în Energetică, „erau făcute dintr-un coş de preţuri de la hidro, termo, gaz, de toate, la care se mai adăuga şi cam 30% din producţia de căldură din centralele electrice de termoficare. Renel avea în mână toată producţia de energie electrică din România”.
Cum se calcula preţul energiei electrice? „Rezulta din amestecul acestor preţuri şi se făcea la nivelul companiei. Era o medie ponderată, evident. Hidro are nişte costuri de generare foarte mici, iar nuclearul urmează, din acelaşi punct de vedere, apoi vine gazul şi păcura, apoi cărbunele”, a spus României libere Ionuţ Purica.
„Evident, acum putem vorbi despre eolian şi fotovoltaic, care şi acestea au nişte costuri marginale mici. Nu s-a gândit nimeni să pună un preţ pe vânt şi altul pe soare. Costă amortizarea şi serviciul datoriei la investiţii. În tot acest context, da, dacă vrei să ţii un preţ rezonabil, pe care să-l poţi controla din portofoliu, poţi să faci aşa ceva”, afirmă Purica.
Costurile incompetenţei centralizate sunt mai mari
Deocamdată, preţul energiei electrice, în România, apare din modul cum cumpără furnizorii pe piaţă şi îşi structurează portofoliul. Secretarul de stat Vişan vorbeşte despre revenirea la o piaţă controlată de stat în locul unei pieţe oarecum concurenţiale, cum este în acest moment?
Ionuţ Purica, expert în Energetică: „A elimina beneficiile competiţiei duce către costuri mai mari. Între faptul că competiţia duce costurile de producţie în jos şi piaţa duce costurile de tranzacţie în sus, ai un număr optim de jucători în piaţă care să minimizeze costul total.”
„Piaţa are nişte costuri”, explică expertul în Energetică, iar atunci „când stabileşti monopolul de energie, cum era Renel, el se chema monopol natural, nu monopol comercial”.
„Când îl desfaci, introduci competiţia, care înseamnă că costurile de producţie scad până unde pot să scadă. În alte ţări, au făcut combinaţii de hidro cu cărbune, ori de hidro cu gaz, care să ducă la nişte companii, care să aibă nişte preţuri comparabile, astfel încât să creezi o competiţie la nivelul generării”, a spus României libere Ionuţ Purica.
Pe lângă beneficiile competiţiei, apar costuri de complexitate a pieţei, a detaliat pentru RL Purica. Cu alte cuvinte, „în momentul în care de exemplu apar o mulţime de intermediari între generare şi consum, e foarte clar că energia poate să treacă prin mai multe mâini. Fiecare tranzacţie creşte preţul”.
Da, aşa este, dar recentralizarea aceasta ar mări şi ea consturile. Un nou Renel nu ar mai oferi un management la fel de performant ca acela de la producerea de energie specializată şi nici nu va reuşi să vândă mai bine, ci mai prost energia, deci mai scump. Costurile de producţie vor creşte din alte motive.
„A elimina puţin beneficiile competiţiei duce către costuri mai mari”, este de acord expertul, explicând că, „între faptul că competiţia duce costurile de producţie în jos şi piaţa duce costurile de tranzacţie în sus, ai un număr optim de jucători în piaţă care să minimizeze costul total. Undeva, e bine să ai piaţă, să completezi competiţia cu costurile de tranzacţie, dar trebuie un reglementator. Piaţă complet liberă nu există niciodată”.
Deficit
Doru Vişan mai arată că un studiu realizat de minister înainte de debutul sezonului rece a relevat faptul că, deşi statistic România dispune de capacităţi de producţie de 24.000 MW, din acestea lipsesc 8.000 MW.
“Din cei 24.000 MW, 8.000 MW lipsesc din cauza unor condiţii juridice, de finanţare, a unor condiţii de mediu, tehnice. Aceasta este realitatea de la care trebuie să plecăm în abordarea anului viitor. Aceşti 8.000 de MW trebuie să dispară, ca licenţiere, pentru a veni cu investiţii în plus. Acest proces de licenţiere este obligatoriu şi îl vom începe după luna aprilie”, a explicat secretarul de stat.
În ultimii ani, au apărut situaţii de neacoperire a consumului, ca urmare a indisponibilităţii resurselor şi a capacităţilor. În noiembrie, România a exportat 40 MW – 50 MW, în decembrie importul a fost de 198 MW, iar în ianuarie importul a crescut la 400 MW.
La ce anume se referă demnitarul din Ministerul Energiei? „Scoate din inventar 8.000 MW, care, în realitate, au costurile mari şi producţia ineficientă şi creează alte capacităţi de producţie. Aşa cum stau lucrurile acum, s-ar putea să aibă o reacţie foarte proastă din partea pieţei”, a mai spus expertul în Energetică Ionuţ Purica.
Pe de altă parte, „ideea scoaterii din funcţiume a nişte mii de magawaţi poate relansa nişte investiţii în sectorul energetic, numai că nenorocirea este că noi nu ştim să structurăm modurile şi schemele de finanţare pentru sectorul energetic”.
Lipsă de strategie
Ce înseamnă aceasta? Este vorba, explică Purica, despre „investiţii de cel puţin 15 ani, cu pay-back-time (adică perioadă de rambursare a banilor împrumutaţi), că altfel nu se poate”.
Specialistul se întreabă apoi retoric: „Cum poate statul să nu se implice, când trebuie preluate nişte riscuri şi trebuie făcute nişte lucruri care să atragă investitorii? Să ai voinţă politică înseamnă să pui bani pe masă. Garanţie, contribuţie la investiţie ş.a.m.d.”.
„Ne găsim într-un context de epidemie de incompetenţă. Oamenii care ştiu ceva sunt puţini – iar Vişan vine din sistem şi ştie, dar cum e ca în alte zone din administraţie să pui oameni care nu au nici o legătură? E epidemie, nu este numai unul”, spune Ionuţ Purica.
Ceea ce trebuie să facem acum, continuă detalierea Purica, este o strategie de domeniu energetic şi de economie: „Structuri de finanţare, dezvoltare economică pe sectoare, care să ne spună cât de energointensivă va fi economia, ce resurse avem, cum să le valorificăm cel mai bine, cum stăm în regiune”.
Energetica, un domeniu plin de necunoscute în România. Expertul în Energetică nu conteneşte cu întrebări mai mult sau mai puţin retorice: „E mai bine să exportăm gazele sau să le folosim noi? Ce structuri de finanţare inovative vrem să utilizăm? Cum implicăm Guvernul? Cum implicăm bugetul? Lucrurile acestea, făcute într-un context adevărat (n.r.: în sensul profesional), pot să ducă la o optimizare, la o dezvoltare optimală a sectorului energetic, în raport cu restul economiei”.
