Cu prilejul acestei vizite, cei doi miniștri de Externe vor discuta subiecte “ale agendei bilaterale, inclusiv stadiul de realizare a proiectelor prioritare în domeniul energetic, telecomunicațiilor, finanțelor publice și protecției mediului”, precizează un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
La Chișinău, ministrul român de Externe, Ramona Mănescu, va avea și o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu.
Miniștrii de Externe ai României și Republicii Moldova vor vizita, împreună, șantierul de construcții de la branșamentul Ungheni – Chișinău al viitorului gazoduct Iași – Ungheni – Chișinău.
Amintim că, din punctul de vedere al ambelor țări, viitorul gazoduct Iași – Chișinău este un proiect strategic. Prelungirea gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău ar permite Republicii Moldova să-şi diversifice sursele de energie şi să devină mai puțin dependentă de importul de gaze din Federația Rusă.
Proiectul Ungheni – Chișinău vizează construirea unei conducte de transport gaze naturale cu o lungime de 120 km, a trei stații de predare a gazelor naturale (două în Chișinău și una în zona Ungheni) precum și realizarea unui centru de dispecerizare și dirijare în localitatea Ghidighici. Rețeaua de transport gaze naturale pe ruta Ungheni – Chișinău reprezintă cea de-a doua etapă a proiectului de interconectare Iași – Ungheni – Chișinău.
După cum relata, la începutul anului 2019, Radio Europa Liberă – Moldova, “politicienii din România şi Republica Moldova au făcut numeroase promisiuni legate de termenele de începere sau finalizare a lucrărilor. După ce s-a spus că metanul din România urma să ajungă la Chişinău la sfârșitul anului trecut, a fost avansat un alt termen – sfârșitul anului 2019”.