11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieMinistrul Agriculturii alege oaia și în 2018. Petre Daea și-a trasat obiectivele...

Ministrul Agriculturii alege oaia și în 2018. Petre Daea și-a trasat obiectivele pentru noul mandat

Ministrul spune că va lucra zi și noapte pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele pe care le-a inițiat anul trecut, începând cu „Alege oaia“ și până la programul antigrindină.

“Astăzi m-aţi găsit la birou şi iată sunt ostaticul dumneavoastră la tehnologia modernă şi trebuie să stau într-un anume fel. Totuşi, străduindu-mă să vă arăt acest program de guvernare, despre care spuneam de fiecare dată că este biblia activităţii mele, a misiunii pe care o am aici, acesta îşi are sorgintea în gândirea, preocuparea şi în validarea de către electorat a priorităţilor”, a declarat ministrul, citat de Agerpres. El a precizat  că primul obiectiv al său rămâne plata la timp a subvenţiilor şi aducerea în ţară a banilor cuveniţi fermierilor. În 2018, subvențiile vor însuma 2,7 miliarde de euro.

Celelalte obiective prioritare pe lista oficialului MADR sunt programele de irigaţii şi de prevenire a căderii grindinei. Petre Daea vrea ca la sfârşitul anului 2020 să existe un sistem de irigaţii care să acopere 2 milioane hectare și stații antigrindină pe tot teritoriul țării. Potrivit ministrului, anul trecut, prin cele 60 de unităţi de puncte de lansare antigrindină nou-construite s-au acoperit 530.000 ha.

În 2018, MADR și-a propus să construiască încă 65 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, urmând ca în 2019, programul să ia o turnură spectaculoasă. “Ne gândim la două escadrile de avioane care să intre în aceste zone unde ştiinţa descoperă că este un pericol şi să facem faţă, urmând ca până în 2020 să acoperim întreaga ţară. Este greu să stăpâneşti natura. Nimeni nu are cheia naturii pentru că, dacă am avea-o, am putea fi mai mult decât ce suntem astăzi, dar nu ne propunem şi nici ştiinţa nu îşi propune, pentru că nu poate, cu atât mai mult un ministru, care este angajat zi de zi în munca lui”, a spus Petre Daea. Nu în ultimul rând, ministrul va lupta în continuare pentru programul care l-a făcut celebru, “Alege oaia”.

“Nu pentru asta lucrez, nu pentru veşnicia întunericului ci pentru consistenţa luminii, pentru ziua de astăzi şi pentru privirea în ochi a oamenilor.(…) Acest program a fost lansat fără niciun leu de la stat şi va continua tot anul cu sau fără Daea, pentru că este necesar ţării şi vă dau date care confirmă acest lucru. Nu am dat nimic decât dorinţa noastră, sufletul nostru şi efortul formidabil pe care l-au făcut şi îl fac crescătorii de ovine care au dat animalul, l-au dat gratuit, nu cu bani, au dat tot ce au mai bun, au dat tradiţiile lor şi s-au întâlnit cu oamenii, au venit cu fluierele“.

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă