10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieMinistrul Finanțelor: ”Un contribuabil poate beneficia de o reducere de 10% la...

Ministrul Finanțelor: ”Un contribuabil poate beneficia de o reducere de 10% la plata contribuţiilor”

Cei care sunt şi salariaţi vor fi scutiţi de plata CAS şi CASS în cazul veniturilor obţinute din drepturi de autor, a declarat joi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit News.ro.

Guvernul va adopta joi OUG referitoare la declaraţia unică, care va simplifica procedurile în cazul persoanele fizice care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS, a declarat joi premierul Viorica Dăncilă, înaintea şedinţei de Guvern.

”Un contribuabil poate beneficia de o reducere de 5% a contribuţiilor plătite către stat dacă plăteşte anticipat până la finalul anului şi încă 5% dacă depune declaraţia online”, a explicat ministrul.

Ministrul a explicat că, în cazul drepturilor de autor, s-a mers pe ideea stopajului la sursă.

”În cazul drepturilor de autor, am mers pe ideea stopajului la sursă şi scutirea celor care sunt şi salariaţi a obligaţiilor de plată pentru CAS şi CASS. Este o abordare care a mai fost, este o abordare normală şi este de bun augur celor care sunt vizaţi de acest nou mecanism”, a afirmat Teodorovici.

Ministrul a mai afirmat că fiecare birou al Fiscului la nivel judeţean va avea o unitate cu obligaţia de a îndruma metodologic fiecare contribuabil care are întrebări faţă de acest nou mecanism. În plus, la nivelul fiecărui consiliu local va fi o persoană responsabilă cu acest subiect.

Premierul Dăncilă a precizat joi că noul formular se va depune o singură dată pe an, iar termenul de depunere pentru anul acesta este de 15 iulie. Totodată, plata contribuţiilor poate fi efectuată până pe 31 martie 2019, iar impozitul pe venit va putea fi plătit la venitul estimat pentru anul curent.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă