8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieMinistrul Mediului pregătește programul "Rabla pentru electrocasnice"

Ministrul Mediului pregătește programul “Rabla pentru electrocasnice”

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a prezentat, luni, Ghidul programului “Rabla pentru electrocasnice” – ediţia 2020, care în acest moment este lansat în dezbatere publică.

“Avem la dispoziţie 40 de milioane de lei şi românii pot achiziţiona până la finalul anului electrocasnice, cu voucherele primite în schimbul aparaturii la care renunţă. Am estimat că venim în sprijinul a 100.000 de români care vor apela la acest program, dar şi a industriei româneşti. La fel de important este că, prin achiziţionarea de noi electrocasnice, facturile la energie vor fi mai mici , iar statul reuşeşte să extragă aceste obiecte, în fond, nişte deşeuri, din casele românilor. Colectarea lor se va face organizat, nu vom mai găsi frigidere la gropile de gunoi ale oraşelor. Dacă solicitările vor fi mari, vom suplimenta suma alocată”, a declarat, luni, ministrul Costel Alexe.

Potrivit Ghidului lansat luni, în anul 2020 se vor acorda vouchere în valoare de 400 de lei în schimbul predării unor maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat, inclusiv portabile, frigidere şi combine frigorifice, televizoare şi uscătoare de rufe.

Vouchere de 300 de lei se acordă în schimbul maşinilor de spălat rufe, iar vouchere de 200 de lei se acordă celor care predau un aspirator vechi. Un voucher poate fi folosit pentru a cumpăra un produs nou.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă