15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieNumărul firmelor în insolvență a crescut cu peste 8 la sută, în...

Numărul firmelor în insolvență a crescut cu peste 8 la sută, în anul 2017

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în 2017 cu 8,73%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 9.102 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.988, în creştere cu 12,25% comparativ cu ianuarie – decembrie 2016, Capitala fiind urmată de judeţul Iaşi cu 583 (+11,90%) şi de Bihor, cu 515 cazuri (-6,70%).

Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 2.823, în creştere cu 10,49%.

De asemenea, un număr de 16.380 firme şi-au suspendat activitatea (+2,9%), iar 31.197 au fost dizolvate, număr în creştere cu 4,26%.

În ceea ce priveşte radierile, acestea au fost în 2017 în număr de 82.295, în scădere cu 24,58%.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă