18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieOrășenii nu prea mai vor credite bancare

Orășenii nu prea mai vor credite bancare

“Aici se cumulează mai multe motive. Primul motiv, poate nu în ordinea aceasta, îl constituie cei care nu au resursele necesare pentru a face faţă sau consideră că nu au posibilitatea sau consideră că nu sunt eligibili pentru un credit. A doua categorie o reprezintă cei care pur şi simplu se tem de credit, întrucât consideră că s-ar putea să nu poată să-l ramburseze. A treia categorie o reprezintă cei care nu au nevoie efectivă de credit pentru că ori îşi rezolvă problemele pe care le au cu veniturile proprii sau cu economiile pe care le au, fie nu au probleme care să necesite rezolvarea lor şi atunci aceste lucruri fie se pot cumula, fie sunt segmente independente”, a explicat Petre Datculescu, cu ocazia prezentării sondajului efectuat pentru Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR).

Potrivit studiului, 44% dintre cei care vor să ia un credit (10% dintre respondenţi) au ca scop achiziţia unei locuinţe, 23% efectuarea de reparaţii în locuinţă, 11% cumpărarea unui autoturism, 8% vor bunuri suplimentare pentru casă, 4% pentru afaceri, 4% pentru educaţie şi 6% pentru cheltuieli curente.

Conform sondajului, 40% dintre cei intervievaţi au deja un credit luat şi nu mai vor altul.

“Noi am studiat situaţia populaţiei urbane între 20 şi 65 de ani, care are un venit permanent şi care se ridică în total la circa 6,5 milioane de persoane. Acesta a fost populaţia pe care noi am studiat-o. Şi am constatat că în cadrul acestei populaţii peste 70% din oameni ne spun că au probleme cu locuinţa, ne spun că pentru ei locuinţa este un obiectiv major de îmbunătăţire a confortului, a bunăstării şi a nivelului lor de satisfacţie în viaţă, că în prezent încearcă să-şi rezolve aceste probleme pe baza veniturilor curente pe care le au sau pe baza unor economii pe care le adaugă la veniturile curente şi în acest context sunt interesaţi şi de posibilitatea de a lua un credit”, a subliniat Datculescu.

Studiul a avut loc în perioada 20 iulie – 1 august 2018. Pentru acest studiu IRSOP a intervievat un eşantion de 600 de persoane.

Conform sondajului IRSOP: 59% au mai mult de de urgenţe locative. Una din patru gospodării se plânge de spaţiu insuficient şi frig în casă. Una din cinci gospodării are probleme de etanşeitate sau necesită consolidare antiseismică. Între 12% şi 16% din totalul gospodăriilor urbane au nevoie de înlocuiri sau reparaţii majore la diferitele categorii de instalaţii.

Conform legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului adoptate de Parlament, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) vor modifica în mod corespunzător normele metodologice de aplicare necesare punerii în practică a noii legi.

Sistemul BAUSPAR a avut un aport deosebit la reconstruirea Europei încă din anii 1950. Sistemul de economisire creditare a oferit ‘cadrul de lucru’ instituţional pentru a ajuta într-o perioadă în care alte resurse financiare erau limitate sau foarte scumpe. Băncile de locuinţe oferă credite in domeniul locativ cu dobânzi fixe.

Principiile fundamentale ale sistemului de economisire creditare sunt simple. Întâi clientul BAUSPAR economiseşte, statul susţinând prin intermediul unei prime de stat acest comportament, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care îşi doresc acest lucru şi care sunt eligibili.

Sistemul BAUSPAR reprezintă un element important al sistemului financiar. Economiilor emergente le este recomandat să susţină dezvoltarea şi extinderea unui astfel de sistem. Elemente importante pentru susţinerea acestora sunt reprezentate de accesibilitatea sistemului BAUSPAR pentru toate segmentele de populaţie, inclusiv pentru cei cu venituri medii sau sub-medii, precum şi faptul că statul oferă o primă pentru depuneri, iar această primă este acordată tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă.

Cele mai citite

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă