4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomiePădurile Românei, un business de peste 2,5 miliarde de euro

Pădurile Românei, un business de peste 2,5 miliarde de euro

Cele peste 6.000 de firme care activează în acest sector vor înregistra afaceri estimate la peste 2,5 miliarde de euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în anul trecut, arată o analiză realizată de compania de consultanţă Frames.

O statistică recentă, dată publicităţii de Greenpeace, estima, conform News.ro, că România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădure.

”În absenţa unei legislaţii care să limiteze dispariţia ’aurului verde’, cu autorităţi preocupate doar la nivel declarativ de starea pădurilor, defrişările masive, legale sau ilegale, s-au accentuat în ultimii ani”, spun analiştii Frames.

Ei afirmă că business-ul este unul relativ simplu şi insuficient reglementat, astfel că pădurea a atras tot mai mulţi investitori preocupaţi să taie cât mai repede şi cât mai mult, în căutarea unor profituri cu multe zerouri.

”Aşa s-a ajuns ca numărul firmelor active din domeniul exploatărilor forestiere şi prelucrării lemnului să crească semnificativ din 2010 şi până în prezent, de la 3.937 la 6.189 de firme în 2018 (cod CAEN 220 şi 1610)”, adaugă ei.

Potrivit Frames, afacerile companiilor au atins, cumulat, în 2018, nivelul de 11,43 miliarde de lei (2,4 miliarde euro), în creştere cu 800 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi la un nivel dublu faţă de 2010 (5,48 miliarde lei). Şi profitabilitatea sectorului a urmat aceeaşi tendinţă, crescând de la 480,1 milioane lei în 2010 la 678,1 milioane lei în 2018.

”2019 a adus o creştere a business-ului la nivelul întregului sector, cu focus pe zonele forestiere din Bucovina, Maramureş şi Moldova. Firmele au investit semnificativ în extinderea operaţiunilor, de la utilaje la forţă de muncă, iar estimările merg către un nou nivel record al cifrei de afaceri, de peste 2,5 miliarde euro”, afirmă analiştii companiei de consultanţă.

Potrivit datelor Frames, în 2018, în domeniul exploatării forestiere activau 3305 firme, cu 15.480 de angajaţi. Acestea au încheiat anul cu afaceri de 3,68 miliarde lei şi un profit cumulat de 320,8 milioane lei.

Pe de altă parte, sectorul prelucrării lemnului (tăierea şi rindeluirea lemnului) înregistra, anul trecut, 2.884 companii active, cu 23.590 angajaţi. Afacerile acestor firme depăşeau cifra de 7,74 miliarde lei, profitul înregistrat fiind unul semnificativ, de 357,2 milioane lei.

”După 30 de ani de capitalism, România a ajuns o ţară secătuită de resurse. De la petrol la gaze, ape minerale, aur şi păduri, autorităţile au vândut resursele ţării pe redevenţe infime. Pădurea a devenit un business de succes, într-o ţară prea puţin preocupată de ecologie, de sustenabilitatea resurselor, de aerul curat, de viitor”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă