10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăEconomiePeste 556.400 de autoturisme înmatriculate în România, în 10 luni

Peste 556.400 de autoturisme înmatriculate în România, în 10 luni

Pe de altă parte, înmatriculările de autoturisme second hand au scăzut, în intervalul de referinţă, cu 6,05% până la 408.616 de exemplare.

Totalul de înmatriculări autoturisme noi şi rulate a ajuns, la nivel naţional, la 556.405 unităţi, în uşoară descreştere (-0,3%), comparativ cu primele zece luni din anul precedent, când s-au consemnat 556.548 unităţi.

Conform datelor oficiale, în intervalul ianuarie – noiembrie 2019, din cele 147.789 de autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe au fost Dacia – cu 45.307 unităţi, în creştere cu 35,07% faţă de acelaşi interval din anul anterior.

Raportat doar la nivelul lunii noiembrie a acestui an, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia, cu 4.494 de exemplare, Ford (1.204 unităţi), Renault (1.010 unităţi), Skoda (1.009 unităţi) şi Volkswagen (829), informează Agerpres.

Totodată, cele mai puţine înmatriculări de maşini noi, înregistrate în cea de-a 11-a lună din 2019, au fost consemnate la Alfa Romeo (cinci exemplare), Bentley, Ferrari şi Rolls Royce (câte o unitate).

Pe segmentul autoturismelor rulate, cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat la: Volkswagen – cu 111.974 unităţi (-5,88%, faţă de primele 11 luni din 2018), BMW (44.591 unităţi, -0,17%) şi Audi (40.79 unităţi, -6,05%).

Datele DPRCIV, publicate la jumătatea lunii martie 2019, arătau că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi.

În acest sens, dintre autovehiculele înregistrate la nivel naţional, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017.

În acelaşi timp, în Capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765 unităţi) fiind pe benzină.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă