8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomiePetrescu (MCSI): Desfiinţarea Ministerului Comunicaţiilor ar fi o decizie total neinspirată

Petrescu (MCSI): Desfiinţarea Ministerului Comunicaţiilor ar fi o decizie total neinspirată

Petrescu a participat, la Bucharest Forum, eveniment organizat de Institutul Aspen România şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US. La plecare, a fost întrebat cum vede intenţia PNL de a desfiinţa Ministerul Comunicaţiilor şi contopirea lui cu cel al Transporturilor, în viitorul Guvern.

“Cred că este o soluţie total neinspirată desfiinţarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi, dacă se confirmă, alipirea sau înglobarea acestui minister în cadrul Ministerului Transporturilor. Va duce la o activitate subperformantă a ambelor instituţii ministeriale. Cred cu tărie că Ministerul Comunicaţiilor trebuie să rămână un minister de linie, de sine stătător”, a spus Petrescu.

În opinia sa, activitatea din ministerul pe care îl reprezintă nu este compatibilă cu cea din ministerul Transporturilor.

“PNL a mai avut o tentativă, pe vremea Convenţiei Democratice, chiar dusă la bun sfârşit, de desfiinţare a ministerului. Era o realitate diferită de cea a Europei lui 2019. Astăzi ponderea proiectelor, agendei ce ţine de digital este extrem de importantă în cadrul activităţii ministerului.

Să nu uităm că am avut portofoliul european de economie digitală, avem de recuperat în ceea ce priveşte alinierea la standardele digitale europene, fapt pentru care o desfiinţare a acestui minister ar fi o decizie extrem de neinspirată, cu o serie de consecinţe dezastruoase în ceea ce priveşte efortul de digitalizare a României”, a continuat Petrescu, conform Agerpres.

Întrebat care ar fi efectele negative, el a răspuns: “S-ar întârzia programele ce ţin de agenda de digitalizare, s-ar pierde extrem de mulţi bani europeni şi principalul pierzător va fi cetăţeanul român, care nu va mai putea beneficia pe viitor de servicii publice digitizate”.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă