10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomiePierderi uriașe pentru Tarom și în 2021, deși de două ori mai...

Pierderi uriașe pentru Tarom și în 2021, deși de două ori mai mici față de 2020

Veniturile totale preconizate pentru acest an sunt de 1,19 miliarde lei, aproape duble faţă de 2020. De asemenea, potrivit scenariului standard, considerat cel mai realist, anul 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, iar anul 2023 ar fi anul în care fluxurile de numerar devin pozitive, arată un proiect de Ordin al ministrului Transporturilor şi infrastructurii privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Tarom, arată news.ro.

Conform proiectului, se impune şi în anul 2021 necesitatea continuării programului de şomaj tehnic prin suspendarea contractelor individuale de muncă pentru aproximativ 300 de angajaţi/lună, prin rotaţie, pentru 6 luni din anul 2021 până în luna iulie, când are loc restructurarea personalului, ca urmare a reducerii temporare a activităţii companiei.

Numărul de personal prognozat la data de 31.12.2021 de 1.141 salariaţi.

La 31 decembrie 2020, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a înregistrat un rezultat brut negativ (pierdere) în valoare de 431,3 milioane lei, plăţi restante în valoare de 120,38 milioane lei şi o pierdere contabilă din anii precedenţi în valoare de 3,18 miliarde lei.

Efectele pandemiei au dus la incertitudinea economică mondială iar evoluţia viitoare este greu de estimat, se menţionează în document.

„Veniturile totale au fost estimate la valoarea de 1,19 miliarde lei, mai mari cu 90,09% decât cele realizate la data de 31 decembrie 2020, iar în valoare absolută creşterea este în sumă de 567,29 miliaone lei. În structura  veniturilor totale, veniturile din exploatare deţin o pondere 80,70%, iar veniturile financiare deţin o  pondere  de  19,30%”, arată documentul.

Cheltuielile totale în anul 2021 sunt estimate la 1,42 miliarde lei, în creştere cu 34,51% faţă de cele realizate în anul 2020, iar în valoare absolută creşterea este în sumă de 366,12 milioane lei.

În prezent, planul de restructurare este analizat de către Comisia Europeană în conformitate cu Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (2014/C 249/01), putând oricând suferi modificări sau completări, până la emiterea deciziei de aprobare a ajutorului.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă