30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomiePlata split a TVA - obligatorie pentru firmele cu datorii sau...

Plata split a TVA – obligatorie pentru firmele cu datorii sau în insolvență

Deputații din comisie au reluat, astfel, votul asupra raportului, după ce luni s-a înregistrat “o situație de blocaj”, fiind exprimate 11 voturi pentru un raport de admitere și 11 împotrivă. Raportul comisiei urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, care este for decizional.

Membrii comisiei au dezbătut timp de 2 zile proiectul de lege de aprobare a OUG privind plata defalcată a TVA, adoptând mai multe modificări, printre care cea potrivit căreia măsura să fie obligatorie doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvență, iar plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem au fost majorate de 10 ori.

Astfel, potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, “au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea și plata TVA, și instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puțin una din următoarele situații: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA, cu excepția celor pentru care s-a obținut eșalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligații nu sunt achitate până la 31 ianuarie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 60 de zile de la scadență, cu excepția celor pentru care s-a obținut eșalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei — restul contribuabililor; c) se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”.

Membrii comisiei au mai decis să scoată instituțiile publice și persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA din rândul celor care au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA.

Astfel, “persoanele impozabile, cu excepția instituțiilor publice, înregistrate în scopuri TVA, au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii într-un cont de TVA al furnizorului /prestatorului care aplică mecanismul plății defalcate a TVA”, prevede textul adoptat de comisie.

Sunt exceptate situațiile în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/prestator, în care plata se efectuează în natură sau prin compensare, precum și la finanțarea acordată de instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare prin preluarea creanțelor, au mai stabilit deputații din comisie.

Potrivit celor stabilite de comisie, contul TVA se debitează cu TVA achitată la bugetul de stat, precum și cu plata altor obligații bugetare.

Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plății eronate până la data corectării acesteia.

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA vor beneficia de o reducere de 5% din impozitul pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei aplicate.

Membrii comisiei au respins propunerea de amânare cu un an a intrării în vigoare a acestei legi.

Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...
Ultima oră
Pe aceeași temă