15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomiePMP îi cere ministrului Teodorovici o rectificare

PMP îi cere ministrului Teodorovici o rectificare

Totodată, PMP le cere reprezentanţilor PSD “să înceteze să mai vândă iluzii” oamenilor, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

“Chiar dacă geniul Vâlcov a plecat din Guvern, Teodorovici continuă politica intenţionat inflaţionistă promovată de acesta, care a măcinat competitivitatea economică a României, dar şi veniturile reale ale românilor. Economia românească trăieşte în continuare din consum, lucru dovedit de creşterea cu 12,8% a încasărilor din TVA. În concluzie, execuţia bugetară după primele cinci luni este un veritabil dezastru, care dovedeşte că bugetul s-a bazat pe cifre false şi care creează perspectivele unei încetiniri grave a economiei. O rectificare bugetară negativă devine inevitabilă pe parcursul acestei veri – fie în iulie, fie în august”, a precizat sursa citată.

Potrivit PMP, cheltuielile cu personalul bugetar “au explodat efectiv”, după ce s-au majorat cu 24,6% faţă de anul trecut, până la un cuantum de 41,8 miliarde de lei. Conform aceleiaşi surse, dacă se păstrează ritmul actual, întreaga anvelopă salarială va ajunge, la sfârşitul lui 2019, la 100,3 miliarde de lei. Se menţionează pentru comparaţie că în 2016 toate salariile bugetarilor au costat jumătate (50,3 miliarde de lei). De asemenea, cheltuielile cu asistenţa socială, care includ pensiile, au crescut cu 15% faţă de perioada ianuarie – mai din 2018, relevă aceeaşi sursă.

“În ciuda faptului că a împrumutat România cu 4,7 milioane de lei pe oră în 2019, deficitul bugetar a ajuns, la sfârşitul lunii mai, la 1,43% din PIB-ul prognozat, în cuantum nominal 14,7 miliarde de lei. Deficitul este cu 6,56 miliarde de lei mai mare decât era în aceeaşi perioadă a anului trecut, când era 0,86% din PIB-ul prognozat. În acelaşi timp, încasările bugetare au crescut cu doar 11,6%, deşi prognoza era de 16%. România se găseşte în situaţia de a se împrumuta pentru a acoperi plata pensiilor şi salariilor, scăpate de sub control”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă