5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăEconomiePolemici mari în jurul proiectului de modificare a legii RCA

Polemici mari în jurul proiectului de modificare a legii RCA

Propunerile vizează modificarea modului de punere în aplicare a conceptului de „asigurat cu risc ridicat”, abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, ce pot fi incluse de către asiguratori în calculul tarifelor de prima, precum şi eliminarea obligaţiei ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor de prima, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienţilor de majorare şi/sau de corecţie ori a altor instrumente de ajustare a tarifelor de prima, în condiţiile în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.

Deşi lucrurile par relativ simple, odată intrat în dezbatere proiectul de modificare a legii RCA au apărut polemici între părţile implicate, miza fiind să nu se permită scăparea de sub control a tarifului asigurării RCA, aşa cum s-a întâmplat în trecut.

Principalele modificări ale Legii RCA sunt cele solicitate de Comisia Europeană cu privire la infringement. În acelaşi timp, încă de la adoptarea actualei legi, în 2017, au mai fost necesare anumite clarificări, pentru a nu avea derapaje.

„Din păcate, suntem în situaţia în care au început să apară probleme şi, dacă nu vor fi rezolvate, piaţa va avea de suferit. Practic, lucrurile trebuie reglate din punct de vedere al bunului simţ şi pentru că piaţa să funcţioneze normal“, a declarat Madalin Roşu, preşedintele Biroului Asiguratorilor Auto din România (BAAR).

Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă