Compania de stat Poșta Română a deschis, în premieră, o cursă auto România – Germania, care va asigura schimbul de trimiteri poştale între aceste două țări.
Transportul se realizează cu autoturisme şi şoferi ai Companiei Naţionale Poşta Română.
Programul curselor este, pentru început, de două ori pe săptămână, în zilele de marţi şi vineri.
“Situaţiile create de închiderea aeroporturilor şi apariţia unor întârzieri necontrolabile în activitatea de livrare ne-au provocat să găsim soluţii alternative de transport. Utilizarea căii rutiere este, poate, cea mai sigură modalitate de livrare la destinaţie a trimiterilor clienţilor Poştei Române”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, potrivit unui comunicat, transmis, miercuri, de compania Poșta Română.