11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomiePoșta Română va investi 22 de milioane de euro pentru a construi...

Poșta Română va investi 22 de milioane de euro pentru a construi două centre de tranzit

Compania Naţională Poşta Română a depus în Sistemul Informatic Colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare a achiziţiilor (SICAP) o procedură de consultare publică pentru proiectarea, construcţia şi dotarea a două centre logistice strategice ale companiei, din Cluj-Napoca şi Bucureşti Nord.

“Bugetul alocat acestui proiect este de 22 de milioane euro, cumulat pentru cele două obiective, iar sumele sunt asigurate printr-un credit de investiţii accesat de la EximBank, în cursul anului 2020. Prin aceste investiţii, compania urmăreşte crearea de spaţii de lucru noi şi moderne cu echipamente şi tehnologii performante, precum şi creşterea operabilităţii sistemului de sortare şi a eficienţei în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri”, precizează un comunicat de presă transmis, miercuri, de Compania Poșta Română.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă