12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomiePracticile comerciale neloiale în domeniul alimentar, reglementate de Senat

Practicile comerciale neloiale în domeniul alimentar, reglementate de Senat

Proiectul, iniţiat de deputatul PNL Cristian Buican, are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, „în vederea stabilirii unei liste a practicilor comerciale neloiale interzise în relaţiile dintre cumpărătorii şi furnizorii din cadrul acestui lanţ de aprovizionare, reglementarea termenelor de plată, reglementarea competenţelor şi atribuţiilor autorităţii de concurenţă, desemnată pentru a asigura aplicarea la nivel naţional a prevederilor directivei, reglementarea sancţiunilor aplicabile autorului încălcării”, potrivit raportului comun de admitere cu amendamente admise, întocmit de Comisia economică şi cea pentru agricultură.

Reprezentanţii grupurilor parlamentare PNL, PSD şi USR PLUS au susţinut necesitatea acestui act normativ, precizând că votul pentru combaterea acestor „practici neloiale va stopa modul abuziv prin care reţelele de supermarket îi tratează pe fermierii, producătorii şi procesatorii români”.

Senatorul PSD Lucian Trufin a susţinut că UE „ne arată că există aceste tipuri de practici comerciale neloiale şi că noi trebuie să le interzicem”.

Senatul este prima Cameră sesizată, iar proiectul va merge în Camera Deputaților.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă