10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomiePreţurile de transport au scăzut mult sub costuri

Preţurile de transport au scăzut mult sub costuri

Astfel, „dacă înainte pentru o cursă între România şi Italia se plăteau peste 1.000 de euro, acum s-a ajuns chiar şi la 600 de euro, mult sub costurile de transport‟, a explicat pentru Revista Tranzit Octavian Alexe, directorul Apodis Logistic.

Transportatorii spun că preţurile au fost scăzute în special de casele de expediţii.

„Nu cred că vreun proprietar de marfă s-a gândit acum să profite de criză. Iar transportatorii merg cu aceste preţuri în speranţa că vor găsi o cursă de retur cu un preţ mai bun, dar, din păcate, nici mărfuri de retur nu mai sunt! A fost o perioadă în care preţurile de retur au fost bune din cauza lipsei de camioane, dar acum nu mai e cazul.‟

În plus, nu puţini sunt transportatorii care au spus că lipsa de mărfuri a adus pe burse şi mulţi tepari pe care îi recunosc cei care sunt mai vechi pe această piaţă.

O alternativă pentru cei care nu mai găsesc curse la internaţional este piaţa internă, însă şi aici oferta mare de transport a redus preţurile sub costuri. „Aş vrea să încerc să merg şi pe intern, dar depinde ce curse voi găsi.

Aici cursele se plătesc şi cu doi lei pe kilometru şi, chiar şi aşa, se iau foarte repede. Aşa sunt, de exemplu, cursele de la Bucureşti la Arad, deoarece sunt mulţi cei care îşi cauta marfă pentru a ieşi către vest şi se mulţumesc să scoată măcar motorină. Mai am clienţi cu apă şi băuturi, dar cum industria HoReCa este paralizată, nici aici nu se lucrează. Toţi depindem de ce se va întâmpla de acum înainte!‟

Apodis Logistic are patru camioane la internaţional şi trei la intern, dintre care două pentru transport de ciment şi unul cu prelată, majoritatea flotei fiind aproape integral achitata. Compania a obţinut o amânare de la plata ratelor de leasing de trei luni pentru un camion, şi un alt camion este aproape achitat.

Cursele de la internaţional sunt dedicate pe relaţia Italia, deservind în special clienţi din automotive, unul dintre cele mai afectate domenii ale economiei. Astfel, aprilie a fost fără curse din cauza blocajului din Italia, iar situaţia din mai nu arată prea bine, astfel că a reuşit să efectueze doar două curse în primele două săptămâni.

În schimb, ceva mai bine s-au mişcat cursele interne de materiale de construcţii, unde „am reuşit să mai facturăm ceva‟.

Deşi camioanele companiei nu merg în Comunitate, Octavian Alexe este de părere că, atunci când Pachetul Mobilitate va intra în vigoare, vor scădea şi mai mult preţurile de import-export deoarece vor fi mulţi cei nevoiţi să îşi aducă acasă camioanele la opt săptămâni.

Pentru a încerca o redresare, compania a aplicat la ÎMM Înveşt, de unde a fost refuzată, dar a obţinut, în schimb, un certificat pentru situaţii de urgenţă, care „nu ne-a ajutat cu nimic‟!

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă