În cursul studiului, au fost testate 1.400 de produse. Rezultatele arată că doar 9% dintre acestea aveau o compoziție diferită, deși partea din față a ambalajului era identică.
„Unii europeni au senzația că produsele alimentare de marcă pe care le cumpără sunt diferite, posibil inferioare, față de cele disponibile în alte țări”, a declarat Tibor Navracsics, comisarul pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, responsabil cu Centrul Comun de Cercetare.
Rezultatele sunt mixte, a explicat Navracsics. “Pe de o parte, mă bucur că nu s-a găsit nici o dovadă a unui decalaj între Est și Vest, în ceea ce privește compoziția produselor alimentare de marcă, dar pe de altă parte mă îngrijorează constatarea că până la o treime din produsele testate aveau o compoziție clar diferită, deși erau comercializate sub mărci identice sau similare”, a spus demnitarul european.
Poate fi şi în defavoarea statelor vestice
Ce reprezintă însă această sintagmă, „dublu standard” în viziunea actanţilor din pieţe? Sorin Minea, vicepreşedinte Romalimenta, susţine că „dublul standard poate exista numai în cazul în care pe etichete identice compoziţia produsului e schimbată. Faptul că eticheta are aceeaşi culoare, că produsul seamănă… mi se pare ridicol”.
„Dublul standard se referă la diferenţele de standard ale aceluiaşi produs, dintre două ţări. În studiul acesta, se spun câteva lucruri foarte clare. Câteodată, apare acelaşi lucru, dar în defavoarea ţărilor vestice”, a spus României libere Minea.
Se vorbeşte despre produse cu ambalaj asemănător, dar altfel etichetate. Atâta timp cât un produs are etichetat tot ceea ce conţine în mod corect, „faptul că eticheta seamănă sau produsul seamănă cu unul pe care l-am văzut în Hong Kong nu are nici o noimă”, afirmă reprezentantul Romalimenta, explicând că în Hong Kong sau la Londra produsul costă două lire, iar la noi doi lei.
Adaptare la gusturile clienţilor
Sintagma „dublu standard”, atrage atenţia Sorin Minea, „e un lucru pe care l-au făcut cehii”, dar „câteodată poate fi o testare de piaţă. Există exemplu Coca-Cola, şi nu e singurul. ｫÎn ţările voastre, vouă vă place mai dulce decât în Vestｻ. Românilor le place mai dulce. Oamenii s-au pliat pe cerinţa pieţei”.
Un exemplu clasic, pe care românii îl cunosc bine, e cel al ţigaretelor Kent superlong. Cine a stat în căminele studenţeşti, în anii 80, şi a cumpărat Kent superlong de la colegii arabi, ştie că acesta e mai aspru şi sec, mai dur: aşa le place arabilor.
Acum, spune Minea, „ţăgările americane făcute în Europa sau în România sunt mai proaste decât în SUA, dar din alte motive: se pliază pe legislaţia europeană. Fumez Sobranie negre cumpărate din comerţul intern. Întâmplător, mi-am cumpărat aceleaşi ţigări Sobranie dintr-un free shop, de pe un aeroport, de la arabi. Mi-au plăcut teribil. Astea din România seamănă, dar nu sunt aceleaşi. Ţigara făcută pentru ţările non-europene e de două ori mai bună decât cea făcută pentru Europa”.
Cauza? Europenii au cerut hârtie care să se stingă, gudronul şi nicotina sunt diferite şi atunci şi savoarea e mai scăzută. Pe de altă parte, tutunul din care se fac ţigaretele e produs şi el în ţări diferite: tutunul de la Râmnicu Sărat e altfel decât în Virginia sau în Indii.
Despre mâncare. Discuţie nişată politic
„Acesta este unul dintre tipurile de dublu standard. Ce este foarte amuzant în această chetiune, cu dublul standard, este că se vorbeşte cu obstinaţie despre mâncare. Nu vi se pare că este dirijată discuţia?”, se întreabă retoric specialistul.
Să fie oare nişată discuţia aceasta pe omul simplu, care cumpără mâncare din hipermarket? „Exact”, explică Minea, „dublul standard se întâlneşte de obicei la altele, de la pantofii de sport, până la maşină, dar de acesta nu se leagă nimeni, pentru că sunt produse costisitoare”.
„În România, s-a dovedit că avem mâncare mai ieftină decât în Vest, deşi se spunea că e mai scumpă. Toate inpututrile vin din Vest la acelaşi preţ. Ca să fac un produs mai ieftin, înseamnă să nu câştig bani sau să schimb reţeta”, afirmă reprezentantul Romalimenta.
Mai apoi, dacă un retailer are o reţea de magazine, în general, când comandp de la un producător, explică Sorin Minea, o face pentru toată Europa, cu acelaşi produs, nu stă să facă diferenţieri, „dar din când în când am nevoie pentru Polonia de cartofi pai, nu ştiu. Comand exact şi dau un target de preţ. Fabricantul face produsul cu preţul pe care l-am cerut eu. S-ar putea să nu fie cu aceeaşi calitate cu produsul similar din Germania, care se vinde la alt preţ, mai mare”.
Preţul defineşte calitatea
Aşa ajungem la discuţia despre preţul unui produs. „Preţul este tot o caracteristică a calităţii. Se poate face şi o găinărie: dau un produs identic, etichetat cu aceeaşi etichetă, cu compoziţii diferite. Acesta nu mai este dublul standard, este fraudă deja. Nici un producător serios nu o face”, a atras atenţia Rl Minea.
Revenind, totuşi, ce este acest dublu standard? „Din punctul meu de vedere, dublul standard e o gogoriţă. Nu e cineva care face o chestie mai proastă pentru că ｫnoi suntem româniｻ şi ei sunt nemţi sau englezi. Ceea ce ceri, aia îţi dau”, afirmă vicepreşedintele Romalimenta.
Aşadar, „dacă vrei să cumperi ceva cu doi lei, ţi-l pot face de doi lei, dar nu te aştepta să fie ca acela care costă două lire, pentru că e o mică diferenţă între ele. Eu am scris pe etichetă această diferenţă. În final, tu ce compari? Produsul din hipermarketul românesc cu cel din hipermarketul din Londra?”, se întreabă, din nou retoric, Sorin Minea.
Mai mult, „în clipa în care am zece tipuri de parizer cu denumire identică, parizer, şi atât, cu aspect aproape identic, unul costă 2 lei şi altul 10 lei, cel de doi lei e din prostii şi cel de 10 lei e parizer veritabil, e dublu standard sau nu e?”, continuă Minea, detaliind că „denumirea de parizer este veche, ea indica un produs, care respectă un standard. Faptul că nu se respectă acel standard nu este dublă calitate? Celui sărac îi fac un parizer de doi lei, celui ce vrea să mănânce ceva bun îi fac de zece lei. Aspectul e identic”.
Banii, gustul
O concluzie de etapă ar fi că „dublul standard nu denotă dispreţul faţă de un anumit popor, ci se referă la caracteristicile celor care cumpără produsul. Banii şi gustul. Sigur că bârfa de piaţă e că o maşină pe care o cumperi din Germania e mai bine făcută decât aceeaşi maşină achiziţionată din Estul Europei”, continuă expertul.
Ştirm deja că „piaţa germană are topul. Piaţa estică şi asiatică are un standard la limita inferioară. Mi-am cumpărat o pereche de adidaşi de afară, mi-au plăcut foarte mult şi i-am spus soţiei să îmi cumpere o pereche identică din România. Cei din România au fost un ştift. Materialele erau mai proaste”, povesteşte Sorin Minea.
Încă un argument: în România, eşti sfătuit să nu-ţi pui baterie Bosch la maşină, pentru că e făcută în Turcia. Minea aduce un alt exemplu: „Eu – cu pompele de la maşină: cele din Turcia se strică. Noi facem acum un tapaj uriaş pe nişte fleacuri, dar nu ne legăm de existenţa unui dublu standard la chestiile scumpe, care reprezintă o investiţie. O maşină în România este mai scumpă decât aceeaşi maşină în Germania. Aici nu mai merge că ｫam făcut-o mai proastă, pentru că vreţi voi mai ieftinｻ”.
În fine, „întotdeauna, la un popor sărac, discuţia politicianului se duce la mâncare, că mâncarea face burta mare. Şi atunci, au aruncat pe piaţă chestia asta, care în final se poate transforma într-o ură faţă de capitaliştii ăia veroşi care îşi bat joc de noi, românii”, a spus României libere Sorin Minea, vicepreşedinte Romalimenta.
