15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomiePrimăria Sibiu ia de la BERD un credit pentru 50 de autobuze...

Primăria Sibiu ia de la BERD un credit pentru 50 de autobuze Euro 6

Vehiculele cu motoare Euro 6, cu platforme joase, vor contribui la reducerea poluării în Sibiu şi vor îmbunătăţi accesul şi mobilitatea din regiune, se arată într-un comunicat al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Împrumutul este acordat companiei de transport public Tursib şi face parte din Planul Sustenabil pentru Mobilitate Urbană dezvoltat de primărie cu sprijinul BERD. Finanţarea face parte din programul SMART al BERD (Romania Framework for Sustainable Mobility and Access to Road Transport), care finanţează îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi a serviciilor publice din România.

”Sibiu este o poveste de transformări masive. Investiţiile în infrastructură combinate cu reformele structurale au schimbat semnificativ oraşul în ultimul deceniu”, a declarat directorul regional pentru România şi Bulgaria al BERD, Matteo Patrone. El a mai arătat că BERD îşi continuă angajamentele în Sibiu pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, stimularea turismului şi a creşterii economice în oraş şi în zonele din jurul acestuia.

Parteneriatul dintre BERD şi Primăria Sibiu datează din 2004, când oraşul a fost selectat drept Capitala Culturală Europeană  în 2007. Tursib a mai primit în 2006 un împrumut de 10 milioane de euro, pentru achiziţia a 35 de autobuze noi, şi 4,8 milioane de euro în 2014, pentru construcţia unui nou depou pentru autobuze.

BERD este cel mai important investitor instituţional în România. În 2017, instituţia financiară a investit peste 540 de milioane de euro în peste 28 de proiecte din ţar. Până în prezent, BERD a investit în România peste 7,8 miliarde de euro în peste 410 proiecte.

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă