14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomiePrimarul Firea a decis fuziunea unor companii municipale. Din 21 au rămas...

Primarul Firea a decis fuziunea unor companii municipale. Din 21 au rămas 13

La ultima sa ședință, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat fuziunea prin absorbție a companiilor municipale, astfel că numărul total al acestora s-a redus de la 21 la 13.

„Din cele 21 de companii municipale înființate în urmă cu doi ani, în urma hotărârilor adoptate astăzi de către CGMB, vor rămâne doar 13”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, companiile care au fuzionat aveau o activitate complementară, iar după fuziune se vor reduce costurile de funcționare și se vor eficientiza activitățile.

De exemplu, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti S.A. a fuzionat prin absorbţie cu Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti S.A.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă