10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieRafila Economia ar trebui să pornească şi să nu se mai oprească

Rafila Economia ar trebui să pornească şi să nu se mai oprească

„E o creștere apreciabilă (n.r.: cea de astăzi, la numărul de cazuri noi de Covid-19), dar rămâne să vedem dacă e o întâmplare sau dacă e un trend”, a explicat Rafila.

“Depinde”, a spus expertul, “și câte teste au fost prelevate. Nu cred că este o schimbare în transmiterea comunitară a bolii. Nu este exclus să apară noi focare, în anumite zone”.

În Israel, a explicat Alexandru Rafila, a crescut brusc numărul de cazuri, pentru că a apărut virusul în anumite școli.

“Și s-au închis exact acele școli. Și noi vom trata focarele propriu-zise. Măsurile luate până în acest moment vor continua să-și facă efectul. Contează dacă avem comunități mai mult sau mai puțin compliante. Vorbim de relaxarea instituțiilor, dar și de relaxarea indivizilor. Cred că putem avea o vară liniștită pe fondul acestui trend în scădere al virusului”, a spus Rafila.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă