10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieRăzvan Cuc a rupt contractul cu italienii care construiau centura ocolitoare a...

Răzvan Cuc a rupt contractul cu italienii care construiau centura ocolitoare a Tecuciului

Duminică, la vizita în şantier, ministrul a găsit zone în care nu s-a lucrat, deşi şoseaua avea termen de finalizare 12 luni.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, pe şantierul centurii ocolitoare a oraşului Tecuci, că lucrările trenează de 5 ani şi nu va mai tolera acest lucru. Astfel, ministrul a rupt contractul cu asocierea de trei firme din Italia care ar fi trebuit să finalizeze şoseaua.

 
ADVERTISING

inRead invented by Teads
„În 2017 i-am spus antreprenorului că dacă nu se mobilizează şi nu începe să lucreze vom lua măsurile care se impun. Din păcate, din punctul de vedere al stadiului fizic, s-a avansat foarte puţin la un obiectiv care trenează de vreo 5 ani de zile, un obiectiv care se putea implementa aşa cum spune termenul contractual, în 12 luni. Vorbim de o variantă de ocolire care are 7 kilometri, mai exact 6,94 kilometri. Se putea face. Sunt zone care sunt neatacate din punctul de vedere al implementării”, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul i-a cerut directorului CNAIR, Narcis Neaga, să elibereze certificat negativ şi să scoată „imediat” la licitaţie lucrările pentru centura ocolitoare a Tecuciului.

„Aş fi vrut să văd că aici, din punctul de vedere al stadiului implementării, că suntem undeva pe final. M-am săturat de antreprenori neserioşi, m-am săturat de antreprenori care vin în România, câştigă o licitaţie, apoi caută subcontractori să lucreze pentru ei şi, aşa cum am spus, dacă vii în România şi nu îţi faci treaba, reziliem contractul. Eu am contractul cu graficul de implementare (…), domnule director Neaga îl aveţi, îl reziliaţi şi certificaţi negativ. Evaluaţi de urgenţă ce mai este de executat şi vă rog să scoateţi imediat la licitaţie acest obiectiv pentru că oamenii din Tecuci merită acest lucru, la cât au aşteptat. Finanţare este, dar e nevoie şi de constructori serioşi care să vină şi să muncească, nu doar care vin, îşi iau contractele şi apoi caută tot felul de clauze (…) Din punctul meu nu mai au nicio scuză, am încheiat relaţia contractuală dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi această firmă neserioasă”, a mai spus Răzvan Cuc.

Întrebat în cât timp va exista un nou contract pentru lucrările de pe centura ocolitoare a oraşului, ministrul a răspuns că speră ca până la sfârşitul lunii septembrie – octombrie să existe un nou contract pentru acest obiectiv.

Lucrările la centura ocolitoare a Tecuciului ar fi trebuit să fie finalizate la sfârşitul anului 2016. Valoarea contractului se ridică la 51,5 milioane de lei, fără TVA.

Reprezentantul asocierii de firme care lucrează pe centura ocolitoare a oraşului Tecuci a declarat presei că nu s-a avansat cu acest obiectiv din cauza unor probleme tehnice.

Cele mai citite

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

Revolut vizează investiții de peste 100 de milioane de dolari în Mexic

Compania Revolut intenționează să investească peste 100 de milioane de dolari în Mexic în acest an, a declarat miercuri, pentru Reuters, unul dintre directori. Directorul...

VIDEO. Klaus Iohannis, noi declarații despre candidatura NATO: “Discuţii se poartă, sunt foarte intense”

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că, în ceea ce privește chestiunile legate de NATO, discuțiile și negocierile nu se desfășoară în public. Aceste remarci...
Ultima oră
Pe aceeași temă