12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieReactoarele de la Cernavodă „pică“ tot mai des. Profit triplu, investiții nerealizate

Reactoarele de la Cernavodă „pică“ tot mai des. Profit triplu, investiții nerealizate

Duminică a fost o zi cu ghinion pentru Nuclearelectrica. La ambele reactoare de la Cernavodă au apărut defecțiuni care au condus la oprirea planificată a Unității 1 și la reducerea la jumătate a puterii Unității 2, pentru remedierea problemelor. „Decizia de a opri controlat Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost determinată de apariția unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, iar acționarea în conformitate cu proiectul centralei conduce la necesitatea opririi controlate”, au explicat reprezentanții companiei. Un alt comunicat arată că „puterea Unității 2 a CNE Cernavodă va fi redusă la 55% (aproximativ 300 MW). Reducerea de putere a Unității 2 CNE Cernavodă este cauzată de necesitatea înlocuirii unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensare, din partea clasică a centralei. Reducerea de putere până la 55% este necesară în vederea opririi echipamentului pentru reparații”.

Unitatea 2, defecțiuni tot mai dese

Aceasta este deja a doua problemă la grupul 2 al centralei de la Cernavodă în acest an. Cea mai recentă a avut loc pe 21 ianuarie, când CNE Cernavodă a redus cu 27% puterea Unității 2 „în vederea asigurării condițiilor de lucru pentru remedierea unui defect incipient la unul din sistemele de proces ale părții clasice a Unității 2”, după cum a transmis atunci compania.

Chiar dacă aceste evenimente nu implică riscuri majore, îngrijorător este că aceste defecțiuni apar tot mai des la centrala de la Cernavodă și mai ales la grupul 2. Mai mult, problemele au început să apară după ce unitatea a ieșit din programul de revizie care are loc o dată la doi ani pentru fiecare reactor și care, pentru U2, s-a desfășurat în perioada 6 mai-2 iunie 2017. „Anterior intrării în programul de oprire planificată, Unitatea 2 CNE Cernavodă a funcționat continuu de la ultima oprire planificată din anul 2015, timp de 704 zile, ceea ce reprezintă o performanță în industria nucleară”, arăta la acel moment compania. „Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu aproximativ 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare“, a explicat compania. În această perioadă se desfășoară următoarele programe:  programul de mentenanță preventivă/ electivă/ corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări. După ieșirea din programul de revizie, în a doua jumătate din 2017 au avut loc însă patru defecțiuni care au dus la oprirea reactorului doi, potrivit datelor consultate de RL: pe 20 iulie, 22 iulie, 24 august și 7 decembrie.

Unitatea 1 a fost în oprire planificată în perioada 4 mai-24 iunie 2016. De atunci, reactorul s-a oprit accidental de patru ori, parțial din cauza unor probleme la rețeaua de transport al electricității, și o dată pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță. Datele din Raportul anual pe 2017 al Nuclearelectrica arată că „factorul de capacitate anual brut (GCF) în 2017 a fost de 97,14% pentru Unitatea 1 și respectiv 89,72% pentru Unitatea 2”. În același raport se arată că numărul de opriri neplanificate la U1 anul trecut a fost de 1,45 de zile, față de 3,47 zile în 2016, în timp ce la U2 numărul de zile de opriri neplanificate a fost în 2017 de 6,73 zile, față de zero zile în 2016.

Trebuie precizat totuși că ambele Unități ale CNE Cernavodă sunt printre cele mai bune la nivel global, România ocupând locul I în lume pe baza factorului de capacitate de la punerea în funcțiune, potrivit datelor companiei.

Investiții ratate, profit uriaș pentru acționari

Potrivit datelor publicate de companie, Nuclearelectrica (SNN) a obținut în 2017 un profit-record pentru ultimii ani, de 303,87 milioane lei, cu 168,5% mai mare față de câștigul de 113,19 milioane lei realizat în anul precedent. Rezultatul vine mai ales ca urmare a veniturilor mult mai mari obținute din vânzarea energiei electrice, pe fondul scumpirii semnificative a electricității pe piață, din cauze parțial elucidate. Astfel, veniturile SNN din energie au crescut, potrivit calculelor RL, cu 263,8 milioane lei, de la 1,6 miliarde lei la 1,88 miliarde lei, pe un volum vândut cu 2,7% mai mare, de la 10.458 GWh la 10.745 GWh. Numai pe Piața pentru Ziua Următoare, de pe bursa de energie OPCOM, prețul anual mediu ponderat al energiei a fost de 227,69 lei/MWh în 2017, iar cel mediu aritmetic de tranzacționare a fost de 219,95 lei/MWh, în creștere față de valoarea corespunzătoare anului 2016, de 149,74 lei/MWh, conform informațiilor din raportul anual al SNN. Compania a vândut pe piața spot (PZU și PI) 22,2% din totalul energiei comercializate anul trecut de SNN. 

La polul opus față de profit, SNN nu a realizat decât 40% din programul bugetat de investiții, în valoare de 231,59 milioane lei. Astfel, cheltuielile totale pentru investiții realizate în 2017 au fost de doar 92,8 milioane lei. Din suma totală, pentru CNE Cernavodă a fost prevăzută suma de 196,7 milioane lei, dar nu s-a realizat decât 44%. La cererea Guvernului, compania va distribui sub formă de dividende 90% din profitul realizat anul trecut. Ministerul Energiei, principalul acționar al companiei, nu a numit nici acum, de la începutul anului trecut, o conducere cu mandat plin, ci a prelungit continuu mandatele interimare.    

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă