21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieRecord pentru România: cea mai mai creștere economică din UE

Record pentru România: cea mai mai creștere economică din UE

În același timp, datele Băncii Naționale arată că deficitele externe tind să se stabilizeze, iar investițiile străine directe cresc în continuare. PIB-ul României era, în iunie, cu 4% mai mare decât în aceeași luni a lui 2017. 

Economia României a crescut de trei ori mai rapid decât cele ale Spaniei, Franței sau Germaniei și de aproape opt ori mai rapid decât cea a Italiei, relevă datele statistice publicate pe Instagram de către Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă.

Singura țară care poate fi comparată cu România este Malta a cărei economie vine, însă, după o scădere  de 0,3% în primele trei luni ale alui 2018, comparativ cu ultimele trei luni din 2017.

Și pe ansamblul anului trecut, PIB-ul României a crescut cel mai rapid din Europa, cu un avans de 7%. După ce în primul trimestru a urcat o încetinire a ritmului de creștere, mai mulți economiști au anticipat că anul acesta, avansul PIB va fi unul mult mai mic, însă datele aferente perioadei aprilie-iunie arată că nu va fi așa.

Pe de altă parte, vin semne bune și din zona deficitelor externe și a investițiilor venite din afara țării.

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a României era, la jumătate anului 2018, de aproape 3,8 miliarde de euro, cu circa 250 de milioane de euro mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Totuşi, ritmul de creştere al deficitului este de aproape şase ori mai lent decât anul trecut. Concret, în iunie 2017, deficitul contului curent era cu 38% mai mare decât în 2016 în timp ce în iunie 2018 era cu doar puţin peste 7% mai mare decât în 2017.

Aceasta este o veste bună şi relativ surprinzătoare în condiţiile în care deficitele externe ale României se adâncesc înm perioade cu creşteri salariale importante, în care creşte şi consumul de bunuri pe care România nu le produce sau le produce în cantităţi prea mici şi este nevoită să le importe. Ori, faţă de anul trecut, salariile românilor sunt cu 22% mai mari, confrom datelor oficiale.

Evoluţia  acestui indicator important, care arată, simplu spus, diferenţa dintre intrările şi ieşirile de valută în şi din economia României, se datorează în principal importurile mai mari de bunuri şi produse. Concret, arată datele Băncii Naţionale a României, balanţa bnurilor a fost, în primele şase luni ale acestui an, cu peste 710 milioane de euro mai mare decât în primul semestru al anului trecut.

 România a importat anul acesta bunuri de aproape 37 de miliard de euro şi a exportat de doar puţin peste 31 de miliarde de euro, ceea ce a făcut ca deficitul comercial să ajungă la aproape 5,9 miliarde de eutro, faţă de doar 5,1 miliarde de euro anul trecut.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte serviciile (transport, turism, servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea altor ţări, adică loan), România a ieşit cu un plus doar 3,7 miliarde de euro, cu peste 200 de milioane mai mic decât anul trecut.

Investiţiile străine directe au crescut cu 29,44% în primele şase luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 2,194 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate luni.

“Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,194 miliarde de euro (comparativ cu 1,695 miliarde de euro în perioada ianuarie – iunie 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,258 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 64 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.

Cele mai citite

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă