Comisia Europeană a publicat pe site-ul instituţiei Programul de convergenţă 2019 – 2022. De anul trecut, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a făcut ritmic declaraţii, în care tematica restructurărilor necesare la nivelul instituţiei guvernamentale a revenit.
De fiecare dată, demnitarul a folosit aceeaşi metodă de abordare publică a subiectului: a apelat la bunul simţ, cu declaraţii uşor de înţeles şi a căror logică e incontestabilă. Reacţia unor vectori publici a fost că imediat au vorbit despre masive concedieri, reduceri dramatice de bugete şi, ca motivaţie implicită, despre criza bugetară tot mai vizibilă.
Atunci, demnitarul a ieşit, atenuând ceea ce spusese iniţial, intrând în logica discursului public obscur, menit să escamoteze o posibilă realitate. Programul de convergenţă amintit arată că, din octombrie 2018, Guvernul ar încearca „reducerea cheltuielilor, la fiecare minister în parte”. Avem o analizare a cheltuielilor administraţiei publice, care poate continuă şi acum.
Probabil la nivel de experţi, Guvernul şi Comisia Europeană ar fi identificat vreo 40 de măsuri de eficientizare, ca reorganizarea / descentralizarea, reducerea cheltuielilor publice, cu deplasările în străinătate, cu utilităţile, cu parcul auto, renunţarea la documentele pe suport de hârtie, creşterea veniturilor şi consolidarea activităţilor pentru atragerea de fonduri europene.
O gaură neagră de bani
Dincolo de aceste locuri comune, subiectul este foarte vechi. Birocraţia instituţiei guvernamentale româneşti nereformate e o gaură neagră de bani, ale căror dimensiuni exacte nimeni nu le cunoaşte, în sensul că nu se ştie exact câţi bani se pierd în sistem.
Care este în acest moment exact situaţia bugetelor României şi de ce se pune acum problema reducerilor de cheltuieli, şi nu s-a pus de exemplu acum doi ani?
Valentin Ionescu, expert în management, spune că „ai majorare la cheltuieli de bunuri şi servicii de 14%. De ce mai spui că faci reduceri şi aşa mai departe, la ce foloseşte? Sigur că trebuie reduse şi cheltuielile de personal, pentru că sunt mulţi angajaţi pe nişte criterii complet aleatorii”.
Recent, s-a afirmat în mediul public că avem cam 1,4 milioane de bugetari. Este adevărat?
„Hai să nu exagerăm. Sunt 1,2 milioane de bugetari”, a replicat Ionescu, într-o discuţie cu „România liberă“. Deci se pune problema ca România să aibă nevoie să concedieze foarte mulţi funcţionari publici? Are prea mulţi şi trebuie să rămână doar cu o treime?
„Nu. Problema în sectorul bugetar, cu angajaţii, ţine de o alocare ineficientă a resursei umane. Ai un exces de personal în anumite locuri, unde nu ai nevoie, iar în alte locuri ai un deficit de personal”, susţine expertul în management.
Unde apare acest deficit de personal? „De pildă, în asistenţa socială ai şi deficit de personal, dar şi o salarizare proastă. Asistenţa socială înseamnă Protecţia Copilului, adică DGASPC şi la nivelul structurilor locale de asistenţă socială. Este deficit de personal, ca o consecinţă a unei proaste salarizări”, a detaliat Valentin Ionescu.
Aceasta „în timp ce, dacă vă uitaţi în Ministerul Dezvoltării sau în Ministerul Fondurilor Europene, sunt nişte salarii între 6.000 şi 10.000 de lei şi chiar peste 10.000 de lei, unde nu ştii ce fac. Am dat un exemplu, nu neapărat că trebuie început de acolo. Dar se pune întrebarea: care e justificarea?”, afirmă Ionescu.
La fel, „în ultimii ani, prin concursuri despre care nimeni nu ştie cât sunt de adevărate sau de false, au apărut oameni aduşi pe criterii politice în Parlamentul României şi care, pur şi simplu, taie frunze la câini. Nu fac nimic. Cei care sunt aduşi în ultimii ani, nu discut despre cei vechi. Funcţionarii vechi din Parlament au rămas un sfert, restul sunt pipiţe şi pile aduse de politicieni”, explică expertul.
Despre profesionalismul indiscutabil al acelei „părţi bune” a breslei funcţionarilor publici s-a vorbit pe larg în Sezonul European al României. Ei sunt acum bine cunoscuţi pentru profesionalismul lor în întreaga UE şi fac cinste ţării. Dar aceşti oameni competenţi sunt amestecaţi cu proptiţi.
E necesar un audit
Valentin Ionescu este un expert recunoscut pentru faptul că afirmă de cel puţin 15 ani că o reformă a funcţionărimii trebuie să înceapă cu un audit al instituţiei guvernamentale.
“Aşa se procedează”, spune Valentin Ionescu, explicând că „se face o evaluare pe fiecare autoritate publică, de la cabinetul prim-ministrului la ultima deconcentrată din teritoriu, pe orizontala şi pe verticala instituţională, pentru a se estima, în raport cu nişte obiective de politică publică şi funcţii, care este necesarul de personal. Aşa se face. Ceea ce am spus acum 14 ani sau 15 ani este valabil şi acum. Nu dai afară în mod arbitrar”.
Mai apoi, „după ce faci auditul, este posibil să faci şi desfiinţare de posturi, nu neapărat să faci concurs de ocupare a posturilor. Dacă este cazul, faci o nouă organigramă, dar nu este obligatoriu. Evaluarea aceasta este necesară şi pentru salarizare, chiar dacă aceasta prelungeşte evaluarea generală cu câteva luni, dar aşa se procedează”, continuă Ionescu.
Faci evaluare, spune specialistul, “pe posturi, după ce ai terminat evaluarea pe necesarul de resurse umane. Se numeşte cercetare anali-tică. Nu o faci la nivel macroeconomic, ci la nivel microeconomic, cât mai detaliat posibil, pentru că trebuie să analizezi pe posturi ca să faci o estimare corectă pe salarizare, iar salarizarea aceasta nu se stabileşte din burtă”.
Cât de mari ar fi economiile de cheltuieli bugetare care ar putea fi făcute? „Cât de mari ar fi economiile aceasta rezultă la finalul evaluării”. O analiză făcută numai pe bugetele de venituri şi cheltuieli ale tuturor agenţiilor guvernamentale aflate în subordinea sau sub tutela premierului Tăriceanu, în anul 2005, dădea un volum financiar total de peste 700 de milioane de euro.
Dar în calcul au fost luate atunci şi instituţii ca ANCOM, care este bugetară, dar are venituri proprii foarte mari, adică nu consumă, ci aduce bani la buget. Pe de altă parte, o analiză structurală a instituţiei guvernamentale ar arăta acum unde sunt călcări pe funcţii, la nivel instituţional, între instituţii, iar în interiorul acestora, între funcţionari. O structură mai simplă face instituţia să fie mai rapidă şi mai dedicată serviciului public, iar informatizarea ar duce la micşorarea schemei de personal. De câţi funcţionari publici are nevoie România? “România nu are mulţi funcţionari publici, are maximum 350.000, restul nu sunt funcţionari publici, sunt angajaţi în sectorul public”, spune Valentin Ionescu.
Dar funcţionarii aceştia publici “nu sunt bine distribuiţi şi e plin de pile şi proptiţi”, spune Ionescu. Deci, cum se rezolvă această problemă? „Se dă concurs… dar nu va da nimeni concurs. Tu nu poţi legal să faci concurs dacă s-a făcut deja şi nu ai dovada că a fost falsificat. Se poate proceda altfel, nu stau să vă explic acum”.
Expertul se referă de exemplu la ce s-a întâmplat în Georgia, în timpul preşedintelui Mihail Saakaşvili, unde Poliţia a fost literalmente desfiinţată două săptămâni, s-a dat concurs pe toate posturile şi s-au angajat cu totul alţi oameni, fără burţi şi extrem de competenţi şi dedicaţi.
Lucrurile merg de atunci aşa de bine, că nici după ce s-au întors filoruşii la putere nimeni nu a îndrăznit să se lege de poliţişti, care sunt extrem de respectaţi. “Ei, aţi văzut? Aşa se face”, a spus RL Valentin Ionescu, expert în management.
