18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieReorganizarea Elcen va intra la votul adunării creditorilor

Reorganizarea Elcen va intra la votul adunării creditorilor

Urmează ca acesta să fie supus votului adunării creditorilor în termen de 20 de zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

”Cea mai importantă modificare prevede un termen de 6 luni de zile de la confirmarea planului de către Judecătorul Sindic în care statul român poate efectua transferul de afacere, prin Primăria Municipiului București (PMB) şi/sau Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri”, se arată în comunicat.

În cazul în care statul român nu este interesat, activele Elcen vor fi vândute către orice investitor privat care îndeplineşte cerinţele de business şi pe cele legale.

Soluţia transferului de afacere poate fi implementată de statul român în trei variante: de către Municipiul București sau o entitate desemnată de către aceasta în vederea realizării SACET (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), de către Ministerul Economiei sau o entitate indicată de către acesta, de o societate nou creată cu participarea PMB și a Ministerului Economiei (în mod direct sau prin societățile subordonate acestora) în vederea preluării activelor Elcen (și eventual și preluarea administrării rețelei de transport și distribuție de la Radet/C.M. Termoenergetica) pentru realizarea SACET.

”Alte modificări importante vizează modalitatea de recuperare a creanţei Radet, recuperarea sumelor plătite în contul TVA, în urma falimentului Radet şi prelungirea termenului de reorganizare de 3 ani cu durata maximă prevăzută de lege, respectiv cu încă 12 luni”, se arată în comunicat.

Astfel, recuperarea creanței Elcen deținută împotriva Radet se va realiza pe cale judiciară, sens în care Administratorul Judiciar a procedat deja la formularea acțiunii în vederea angajării răspunderii PMB.

Totodată, se va proceda la ajustarea bazei de impozitare a TVA, astfel încât Elcen va recupera o suma de cca 526 milioane de lei, care va fi folosită ca sursă de finanţare a planului de reorganizare.

”Fiind vorba de societăţi de stat, decizia politică a fost în permanenţă cheia de boltă în planurile de redresare a Elcen şi Radet. De aceea, îmi exprim speranţa că, odată cu schimbarea de paradigmă şi viziune la nivel politic-guvernamental, vom vedea o altă implicare a factorilor de decizie.

Am primit semnale bune în urma discuţiilor cu oficialii din Guvern şi ne aşteptăm ca măcar în ceea ce priveşte Elcen situaţia să intre pe drumul cel bun”, a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.

 

Cele mai citite

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă