10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieRestricţii de circulaţie în week-end pe Autostrada Soarelui şi Valea Oltului

Restricţii de circulaţie în week-end pe Autostrada Soarelui şi Valea Oltului

Astfel, pe A2, între Bucureşti şi Murfatlar, este interzisă circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone sâmbătă între orele 16:00 şi 22:00, precum şi duminică şi luni, între orele 6:00 şi 22:00, pe ambele sensuri.

De asemenea, pe DN7, între Piteşti şi Veştem, nu au voie să circule vehiculele mai grele de 7,5 tone sămbătă, duminică şi luni, în aceleaşi intervale orare.

Nici pe DN 39, între Agigea şi Mangalia, nu pot circula maşinile mai grele de 7,5 tone, în aceeaşi perioadă de timp.

Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, avertizează CNAIR.

Cele mai citite

Zi perfectă pentru românce la Madrid! Irina Begu și Jaqueline Cristian au obținut victorii importante

Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Incident tragic la un Zoo din Kansas: o femelă de struț a murit după ce a înghițit cheile furate de la un angajat

Karen, o femelă de struț de 5 ani de la Grădina Zoologică Topeka din Kansas, a murit după ce a scăpat din țarcul ei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă