13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieRestructurări masive la Tarom. Compania se va splita în două

Restructurări masive la Tarom. Compania se va splita în două

„Veţi vedea o schimbare majoră la Tarom, în perioada următoare. Inclusiv o restructurare masivă”, a spus Răzvan Cuc.

 

Componenta tehnică va forma o societate distinctă

În ultima perioadă, au avut loc schimbări dese de conducere la Tarom, iar la companie a avut loc şi o descindere a DIICOT. Ministrul Cuc a declarat cu câteva zile în urmă despre modificări ale structurii companiei.

„Noi oricum aveam intenţia, am vorbit cu doamna director Mezei, chiar săptămâna trecută, să transforme direcţia tehnică într-un centru de profit separat, astfel încât să se autosusţină. Deci practic, pe tehnicul de la TAROM vom face o companie separată, TAROM-ul îi va da comenzi şi se va autosusţine, să vedem dacă e nevoie chiar de atâţia oameni câţi sunt acolo, vedem şi ce piese au pe stoc ş.a.m.d.

Mai departe, TAROM-ul funcţionează normal, tehnicul, hangarul, funcţionează normal, deci nu sunt probleme vizavi de siguranţa pasagerilor, aşteptăm rezultatele şi noi, ale anchetei, să vedem ce se întâmplă”, a spus Răzvan Cuc, comentând descinderea procurorilor, conform Mediafax.

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă