12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieRomânia a atras de pe pieţele financiare internaţionale 1,75 miliarde de euro

România a atras de pe pieţele financiare internaţionale 1,75 miliarde de euro

Una dintre serii este în valoarea de 1,15 miliarde euro, cu maturitatea de 10 ani lung şi cu o dobândă 2,875%, iar cealaltă serie este de 600 milioane euro, cu maturitatea de 20 ani lung şi cu o dobândă de 4,125%. “Emisiunea reflectă foarte clar percepţia pozitivă a mediilor investiţionale şi a pieţelor financiare referitor la perspectiva evoluţiei României pe termen mediu şi lung. Cererea puternică, precum şi calitatea investitorilor, confirmă punctele forte ale României: fundamentele macroeconomice solide, coerenţa disciplinei fiscale şi stabilitatea economico-financiară. Vreau să subliniez faptul că emisiunea nu are ca scop finanţarea unor nevoi curente, aşa cum se vehiculează în spaţiul public, ci de a consolida rezerva în valută a Trezoreriei Statului şi de a minimiza costurile împrumuturilor pe termen lung”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Potrivit unui comunicat al MFP, citat de Agerpres, emisiunea s-a bucurat de un interes ridicat din partea investitorilor fiind suprasubscrisă de peste 1,6 ori, managerii de fonduri fiind cei mai interesaţi. Cele două serii au fost realizate la marje competitive, peste cotaţiile de referinţă mid-swap. Pe parcursul zilei, MFP a redus gradual marja de risc de credit şi a stabilit randamentele finale. Astfel, pentru maturitatea de 10 ani s-a obţinut un randament de 3,029%, iar pentru emisiunea de 20 ani s-a obţinut un randament de 4,234%, în condiţiile în care cotaţiile din piaţa secundară a obligaţiunilor de referinţă pentru aceste maturităţi au înregistrat o evoluţie crescătoare.

Strategia de execuţie a emisiunii a permis reducerea succesivă a costurilor pentru ambele serii, pe fondul unei suprasubscrieri semnificative şi a calităţii investitorilor care au plasat ordinele. Astfel, în cazul maturităţii de 10 ani, marja de risc de credit peste rata de referinţă mid-swap a fost redusă de la 215 la 195 puncte de bază, în timp ce pentru maturitatea de 20 ani, marja de risc de credit a fost redusă de la 280 la 270 de puncte de bază, ceea ce corespunde unei prime de emisiune de aproximativ 10 puncte de bază pentru ambele tranşe, un rezultat remarcabil având în vedere volatilitatea din cursul zilei şi incertitudinile politice din Italia.

Tranzacţia face parte din planul de finanţare externă aferent anului 2018. Prin această emisiune, România continuă să asigure necesarul de finanţare de pe pieţele externe şi consolidează rezerva financiară în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului. Emisiunea a fost intermediată de BNP Paribas, Erste Group Bank AG, ING Bank NV şi Société Générale şi Unicredit. “Oferta totală a depăşit 2,8 miliarde euro provenind din 265 ordine de subscriere din partea investitorilor. Baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât şi al tipurilor de investitori pentru ambele serii”, se spune în comunicat.

Pentru seria de 10 ani, distribuţia geografică a fost următoarea: Regatul Unit al Marii Britanii (24%), Germania/Austria (20%), Centrul şi Estul Europei (15%), România (11%), Sudul Europei (9%), Scandinavia (6), Franţa (6%), Elveţia (4%), Benelux (3%), SUA (1%) şi alte zone (1%). În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (62%), fiind urmaţi de bănci comerciale şi bănci private (24%), fonduri de pensii şi societăţi de asigurare (11%) şi alţi investitori (3%).

Pentru seria de 20 ani distribuţia geografică a fost următoarea: Regatul Unit al Marii Britanii (33%), Germania/Austria (24%), Scandinavia (11%), Elveţia (9%), Centrul şi Estul Europei (7%), România (4%), Franţa (3%), SUA (3%), Sudul Europei (3%), Benelux (2%) şi alte zone (1%). În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (67%), fiind urmaţi de bănci comerciale şi bănci private (17%), fonduri de pensii şi societăţi de asigurare (10%), bănci centrale (2%) şi alţi investitori (4%).

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cu o mână și jumătate pe primul titlu din ultimii 9 ani! FCSB poate deveni campioană în weekend

După patru etape din play-off, FCSB are 13 puncte avans în fruntea Ligii 1 și poate deveni matematic campioană în acest weekend, prin jocul...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Gabriela Firea anunță că situația lui Cătălin Cârstoiu va fi discutată în coaliție în curând

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi că situaţia candidatului susţinut de PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar urma să...
Ultima oră
Pe aceeași temă