12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieRomânia își dezvoltă capacitatea energetică nucleară

România își dezvoltă capacitatea energetică nucleară

Societatea Națională Nuclearelectrica, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, a anunțat pe bursă că va cumpăra mai multe active ale uzinei de procesare a concentratului de uraniu deținută de Compania Națională a Uraniului S.A.

Prin această tranzacție, Nuclearelectrica va obține control asupra Sucursalei Feldioara, aflată în județul Brașov, a Companiei Naționale a Uraniului.

Potrivit presei economice, această decizie vine ca o gură de oxigen pentru fabrica de la Feldioara, în condițiile în care statul român avusese o decizie de a închide Compania Națională a Uraniului, pe motiv că această firmă nu mai are capacitatea de a rambursa o serie de ajutoare de stat. După ce preia fabrica de la Feldioara, Nuclearelectrica va deține un ciclu aproape complet de fabricație a combustibilului nuclear, cu excepția activității de minerit.

Guvernul României anunța încă de anul trecut că “se impune acomodarea sectorului energetic din România la noile tendințe de dezvoltare. Aceasta presupune un volum investițional uriaș pe întreg lanțul tehnologic, de la producere de electricitate, la rețele inteligente de transport și distribuție gaze naturale si electricitate”.

„Avem un parteneriat strategic cu SUA, ţinem de el, ne respectăm partenerii. Suntem membri ai UE şi ai NATO. Nu putem să mai stăm încă șapte ani de zile să vedem ce se întâmplă”

Virgil Popescu,

Ministrul Energiei

 

Firma de avocatură Radu și Asociații SPRL este cea care a acordat asistență juridică societății S.N. Nuclearelectrica S.A., singurul producător de energie nucleară din România, în proiectul vizând preluarea liniei de procesare a octoxidului de uraniu de la Compania Națională a Uraniului S.A., Sucursala Feldioara.

“Suntem bucuroși că am putut fi alături de Nuclearelectrica în prima etapă a acestei tranzacții și avem convingerea că putem fi parteneri de încredere și în etapele ce trebuie parcurse pentru finalizarea proiectului”

Andrei Stefanovici,

Director, Radu și Asociații SPRL.

Asistența oferită a dus la realizarea unei analize juridice tip due diligence asupra Sucursalei Feldioara a Companiei Uraniului și la activele care au fost cumpărate.

În ianuarie 2021, deci înainte de a deveni publică intenția privind fabrica de la Feldioara, Nuclearelectrica primise un grant de 1,3 milioane de dolari de la Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a Statelor Unite (USTDA). Acești bani vor finanța acțiunile de identificare în România a unor amplasamente pentru tehnologii nucleare modulare, altele decât cele din zona Cernavodă.

“Grantul va oferi oportunități în domeniul energiei nucleare mult timp după finalizarea proiectului de la Cernavodă și va aduce România în poziția de a revendica rolul de lider în materie de energie nucleară în Uniunea Europeană. Având în vedere lungul istoric al României în domeniul energiei nucleare, prin eforturile sale, USTDA asigură că energia nucleară securizată va deveni un pilon și mai important în dezvoltarea economică națională a României, decenii de acum încolo”, explica fostul ambasador Zuckerman.

“Am semnat un acord interguvernamental de facilitare a unui proiect în valoare de 8 miliarde de dolari pentru construirea a două noi reactoare convenționale și recondiționarea unui alt reactor”, mai spunea diplomatul american.

“Pe lângă dezvoltarea în forma actuală a reactoarelor 3 şi 4, Societatea Nuclearelectrica este, de asemenea, interesată în evaluarea dezvoltării reactoarelor modulare mici ca o soluţie pe termen lung pentru dezvoltarea în continuare a industriei nucleare din România. Suntem interesaţi de caracteristici precum flexiblitate, modularitate şi eficienţă ridicată care ar putea să ofere avantaje atât pentru sistemul energetic, cât şi pentru mediul de afaceri după anul 2035”, preciza Cosmin Ghiţă, director general al Nuclearelectrica.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă