6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieRomânia, locul 35 în topul economiilor inovatoare

România, locul 35 în topul economiilor inovatoare

Clasamentul este realizat prin calcularea unui indice, folosind şapte criterii, între care cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare şi gradul de concentrare a companiilor publice din industria high-tech.

România s-a plasat cel mai bine, pe locul 12, în cazul valorii adăugate a producţiei şi pe locul 24 la eficienţa educaţiei terţiare. A obţinut locul 27 în cazul densităţii companiilor high-tech, locul 31 la productivitate, 38 la activitatea în domeniul brevetelor, 47 în cazul concentrării activităţilor de cercetare (numărul de profesionişti implicaţi în activităţi de cercetare la 1 milion de locuitori) şi numai locul 48 la intensitatea activităţilor de cercetare (ponderea în PIB a cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare).

În top 10 se mai află în ordine Singapore, Germania, Elveţia, Japonia, Finlanda, Danemarca, Franţa şi Israel.

Rusia a urcat în acest an o poziţie, pe locul 25, după un declin de 14 locuri în 2017, din cauza sancţiunilor occidentale legate de situaţia din Ucraina.

Dintre statele est-europene, cel mai bine plasate sunt Ungaria şi Cehia, care au stagnat pe locurile 27 şi 28. Înaintea României se mai află state precum Grecia (locul 31, în scădere cu o poziţie) şi Lituania (locul 34, în scădere cu două poziţii).

Statele Unite  au coborât de pe locul 9 pe 11, în principal din cauza unui declin de 8 locuri în cazul educaţiei terţiare.

Cele mai mari scăderi în acest clasament au fost înregistrate de Noua Zeelandă şi Ucraina, de câte patru locuri fiecare, pe poziţiile 23, respectiv 46.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă