20.5 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăEconomieRomânia participă la programul de drone al NATO

România participă la programul de drone al NATO

Primele două drone apte să execute misiuni de supraveghere și recunoaștere de la înaltă altitudine au fost recepționate de responsabili ai NATO la baza aeriană Sigonella, din insula Sicilia. În total vor exista cinci asemenea vehicule aeriene fără pilot (Unmanned Aerial Vehicle – UAV), mai frecvent cunoscute sub numele de drone, care vor fi integrate în sistemul Alliance Ground Surveillance (AGS) al Alianței Atlantice, la care participă 15 țări membre NATO, inclusiv România.

Sistemul AGS a fost inaugurat la data de 17 ianuarie 2020, când au fost recepționate și primele două drone. Aeronavele sunt de tip Global Hawk, produse de compania americană Northrop Grumman, au decolat din California și au ajuns în Europa după un zbor de 22 de ore. Toate cele cinci drone vor fi operaționale până în anul 2022.

Varianta oficială este că programul AGS este menit să asigure supravegherea din aer a spațiului terestru al țărilor membre NATO. Totuși, potrivit presei occidentale, acestea ar putea fi drone de spionaj.

 

Din România, la acest program participă o companie specializată în tehnologie militară și de securitate, UTI Grup, care a livrat componente software și hardware pentru Centrul principal de comandă și control și pentru punctele de comandă mobile ale sistemului AGS.

Supravegherea terestră asigurată de sistemul AGS are ca scop combaterea terorismului, protejarea granițelor și îmbunătățirea procesului de gestionare a crizelor și a operațiunilor de intervenție în cazul unor dezastre naturale.​

În cadrul acestui program, România a furnizat module esențiale pentru două componente software importante ale sistemului AGS al NATO: aplicația de comandă și control pentru Centrul de Comandă de Bază (MOS – Mission Operation Support) și aplicația pentru punctele de comandă transportabile (TGGS – Transportable General Ground Stations). Aceste aplicații sunt necesare în vederea asigurării sistemului de comunicații (voce și mesaje), a stocării de date, a interoperabilității și a transmiterii de date între participanții la acțiuni militare. Aplicațiile au fost testate cu succes și acceptate, fiind integrate în sistemul NATO AGS din centrul de comandă de la baza aeriană de la Sigonella (Italia).

De asemenea, pentru componenta hardware a programului AGS, România a proiectat, certificat și executat incinte de transport (“transport cases”) rigidizate pentru protejarea echipamentelor IT și electronice ale punctelor de comandă mobile pe durata transportului, depozitării și desfășurării în câmpul tactic. Aceste incinte sunt echipate cu toată logistica necesară comunicațiilor de date, asigurându-le funcționarea în condiții extreme. Ele au fost testate în laboratoare specializate ale NATO și s-au dovedit perfect funcționale în condiții de vibrații, șocuri, temperaturi și umiditate extreme.

Cerințele de asigurare și de control al calității au fost aplicate conform standardelor NATO.

Participarea României la programul AGS s-a realizat cu o echipă formată din peste 60 de specialiști hardware și software. Programul AGS se derulează din anul 2013 de către o echipă formată din reprezentanți ai 15 țări, sub coordonarea companiei americane Northrop Grumman, în timp ce compania italiană Leonardo este contractorul principal al programului în Europa. UTI Grup participă la programul NATO AGS în calitate de subcontractant al companiei italiene Leonardo, valoarea contractului între cele 2 companii fiind de aproximativ nouă milioane de euro.

Sistemul AGS a fost implementat pentru a susține acțiunile comune de intelligence, supraveghere și recunoaștere terestră ale statelor membre NATO și pentru a oferi factorilor de decizie o imagine completă asupra situației terestre. Sistemul va proteja atât trupele cât și populația civilă, va îmbunătăți controlul la frontiere și siguranța maritimă, va susține lupta împotriva terorismului și va îmbunătăți gestionarea crizelor și operațiunilor de intervenție în cazul unor dezastre naturale.

 

Sistemul AGS este achiziționat de 15 țări aliate (Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Statele Unite), acestea urmând să devină beneficiarii acestui sistem de supraveghere.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iranul și aliații lui au pornit un atac fără precedent asupra Israelului. SUA, Marea Britanie și Iordania sprijină Israelul

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, a lansat un "vast" atac cu "drone şi...

Rusia – Ucraina, ziua 760. Congresul Mondial al Ucrainenilor se desfășoară la București

Congresul Mondial al Ucrainenilor se desfășoară la București, la Palatul Parlamentului, în perioada 12 - 15 aprilie 2024. La ceremonia de deschidere, din data de...

LIVE/ Iranul a lansat atacul asupra Israelului

Iranul a lansat un atac fără precedent asupra Israelului. Peste 200 de drone și rachete au fost trimise, majoritatea fiind interceptate de sistemul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă