13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieRomânia va cumpăra elicoptere de transport și de atac

România va cumpăra elicoptere de transport și de atac

Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne intenționează să cumpere elicoptere noi, în viitorul apropiat, ne-au precizat surse din cadrul industriei de apărare.

Un element cert este că uzina Sikorsky din Polonia, deținută de compania americană Lockheed Martin, “va oferta către Ministerul Afacerilor Interne al României o tranșă inițială de 12 elicoptere multi-rol Black Hawk, ca parte a programului național de înzestrare cu elicoptere medii/grele, destinate misiunilor maritime și terestre”. Pentru acest program, destinat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului de Interne, mai concurează și firma europeană Airbus Helicopters, care deține și o fabrică în România, la Ghimbav. Valoarea totală a achiziției ar putea depăși 272 de milioane de euro, pentru întregul lot de 12 elicoptere.
 

Proiectul de achiziție dorit de Ministerul Apărării Naționale este mai îndepărtat, iar cele mai recente informații nu au fost prezentate în România, ci în Polonia. Astfel, în contextul salonului internațional de armament de la Kielce, George Vișan, coordonator de programe în cadrul organizației Romania Energy Center, a precizat că MApN “dorește să cumpere două tipuri de elicopter militar: un elicopter de atac și un elicopter mediu de transport. Înainte de pandemie, acest program guvernamental de achiziție era programat să înceapă în anul 2020 sau 2021”.

Ținând cont de aceste obiective, MApN a trimis cereri de informații către Guvernul Statelor Unite, unde există doi potențiali furnizori de asemenea elicoptere. Cererea preliminară a României se referă la 24 de elicoptere de atac și la 21 de elicoptere militare de transport. Potențialii furnizori de asemenea aeronave ar fi companiile Bell și Lockheed Martin din SUA, precum și grupul european Airbus. În mod cert, compania aleasă de partea română va trebui să livreze ambele tipuri de elicopter, ceea ce va ușura operarea și mentenanța acestora în România. De exemplu, Bell va oferi modelele AH-1Z Viper și UH-1Y Venom. La rândul ei, Airbus ar propune modelul de transport H215 M, care poate fi construit chiar în România, precum și modelul de elicopter de atac H145 M.

 

„Elicopterele SMURD din Iași, Arad, Craiova și Constanța să poată executa misiuni de noapte pentru salvarea pacienților sau a celor accidentați. Pe lângă cele din Târgu Mureș și București, iată că vom avea șase aeronave disponibile pentru a acoperi teritoriul României”

Marcel Vela,

Ministrul Afacerilor Interne

“Știm că Ministerul Apărării Naționale are în plan să cumpere elicoptere, dar nu știm ce elicoptere vor cumpăra. Dacă vor alege Black Hawk, vom livra și pentru MApN”

Virgil Popescu,
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

 

Sunt necesare asemenea elicoptere pentru România?

Ministerul de Interne are un deficit de elicoptere necesare pentru misiuni medicale și de salvare, iar Ministerul Apărării Naționale are elicoptere de transport vechi și nu a avut niciodată elicoptere de atac.

Ce beneficii poate avea industria românească de apărare?

Uzina Romaero de la București, uzina Airbus de la Brașov precum și alte unități ar putea fi cooptate în programele de producție și de mentenanță pentru noile elicoptere.

 

O variantă de ultimă oră este cea anunțată la București, acum o săptămână,  cu prilejul semnării parteneriatului dintre companiile Lockheed Martin (SUA) și Romaero, în prezența ambasadorului SUA în România.

Astfel, o unitate de producție care se va înființa la Romaero va deveni centru regional pentru echiparea și mentenanța elicopterelor militare Black Hawk produse, în Polonia, de Lockheed Martin.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, prezent la ceremonia de semnare a acestui parteneriat, ne-a oferit o informație interesantă.
Potrivit acestuia, elicopterele finalizate în România vor fi exportate de compania americană, iar pe de altă parte “știm că Ministerul Apărării Naționale are în plan să cumpere elicoptere, dar nu știm ce elicoptere vor cumpăra. Dacă vor alege Black Hawk, vom livra și pentru MApN”.
 

Temerile unor specialiști români sunt însă legate de faptul că, dacă MApN va cumpăra elicoptere Black Hawk, participarea industriei românești la acest program va fi minimă, iar șansa oferită uzinei de la Ghimbav (județul Brașov) de a produce integral elicoptere pentru Armata Română va fi anihilată. Adică, per ansamblu, cumpărarea de elicoptere americane de către MApN ar fi dezavantajoasă pentru industria românească de apărare.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a încercat să atenueze aceste temeri, precizând că la orice program aeronautic lansat în România se va căuta implicarea tuturor uzinelor de profil – de la București, Craiova, Brașov și Bacău.

“Mă bucur să văd că acest Memorandum de Înțelegere creează condițiile pentru a pune în aplicare două parteneriate strategice pe care România le are cu SUA și cu Polonia. Această potențială cooperare regională, prevăzută de Memorandumul de Înțelegere, va oferi României puterea economică, gândirea pe termen lung. Am apreciat, de asemenea, invitația ROMAERO către industria aeronautică românească și presupun că domnul director general s-a referit la IAR Brașov, se va referi în continuare și la Avioane Craiova și la Aerostar Bacău și la toate companiile și institutele de cercetare din domeniu, pentru că-mi doresc ca sub umbrela Lockheed Martin să creăm un pol de dezvoltare în cadrul industriei aeronautice românești”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă