Românii lucrează pe bani mai mulţi cu precădere în alte state UE, aşa că unii întreprinzători sunt obligaţi să aducă salariaţi din Asia.
România se situează pe locul doi în lume în privinţa ponderii angajatorilor care se confruntă cu deficitul de talente, fiind depăşită doar de Japonia, unde 89% dintre angajatori au probleme la ocuparea posturilor vacante.
Ca şi în trecut, meseriaşii (mai ales electricieni, sudori şi mecanici) şi inginerii (mai ales ingineri chimişti, ingineri civili şi ingineri mecanici) ocupă primele două locuri în topul rolurilor pentru care se găseşte greu personalul necesar.
Aceştia sunt urmaţi, în topul deficitelor, de şoferi, îndeosebi şoferi de camioane, curierat, transport în comun şi de operatorii care manevrează maşini-unelte.
În aceste condiții, angajatorii românii apelează la forță de muncă din Asia. De pe continentul asiatic îşi aduc salariaţi şi constructorii, care spun că au nevoie de forţă de muncă, având în vedere planurile ambiţioase ale Guvernului de a construi autostrăzi, dar şi de a începe lucrări de utilitate publică. Estimările avansate de patronatele din construcţii arată un deficit de 50.000–60.000 de muncitori.
Problema este foarte complicată şi pentru că românii, odată plecaţi în Occident, nu prea se mai întorc în ţară aşa de uşor cum ar părea la prima vedere.
„România liberă“ a discutat anul trecut pe acest subiect cu profesorul Mircea Coşea. Conform universitarului, statisticile arată în general că numai în jur de 15% din emigranţi se mai întorc în ţara de origine.
„Sunt din ce în ce mai îngrijorat. Suntem într-o situaţie în care timpul nu ne mai este favorabil”, spune acum Coşea. El crede că „în mod sigur aceasta devine cea mai gravă problemă a României din ultimii cinci ani, nu mai vorbesc de ultimii zece sau 15 ani”.
De ce aşa? „Pentru că oricât ai fi de dezvoltat, motorizat, robotizat, ai nevoie de forţă de muncă activă nu numai pentru asta, dar şi pentru sisteme de pensii, redistribuirea raţională pe teritoriu. Sunt lucruri care nu pot fi schimbate prin revoluţia tehnologică”, a spus profesorul universitar de economie.
Sectorul de stat, aspirator de forţă de muncă
„Culmea este că ducem războiul acesta de şase luni. Am discutat la toate nivelurile. Nu s-a făcut nimic”, a spus preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), Cristian Pîrvan, explicând care a fost apelul organizaţiei: “Chiar dacă momentul politic este sensibil, înţelegem tot, dar suntem în situaţia în care nu există forţă de muncă”. Cu toate reglementările, cu tot sprijinul, se plâng antreprenorii, nu există destulă forţă de muncă.
„În timp ce mediul privat nu găseşte oameni”, a exemplificat Pîrvan, „la cele 22 de firme ale doamnei Gabriela Firea, care au scos la concurs 2.000 de posturi, s-au prezentat 6.000 de oameni”.
Dar care este deficitul naţional de forţă de muncă în România? „Nimeni nu ştie de câţi angajaţi este nevoie. Se constată o penurie de şoferi de TIR, sunt zeci de mii de constructori necesari, cel puţin, iar la HORECA, mai ales vara, pur şi simplu sunt asfixiaţi, nu ştiu ce să facă. Lucrează cu studenţi, cu tineri, pentru că nu au de unde să ia oameni”, spune expertul.
„Problema este pe termen lung”, a explicat Pîrvan, anunţând că antreprenorii vor lansa „pe 4 iulie un studiu cu forţa de muncă, în care nu am prins însă şi schimbarea cu trecerea contribuţiei de la angajator la angajat, aceasta va fi în următorul studiu. Ideea este foarte clară: nu avem oameni, iar cei care sunt, în anumite meserii, dispar”.
„Nu s-a făcut mare lucru, nu se face încă nimic şi, chiar dacă începe să se facă, durează mult timp, pentru că aceasta nu este o problemă de rezolvat imediat. După părerea mea, importul de forţă de muncă este inevitabil”, crede profesorul Coşea. Dar cum ar trebui făcut acest import de forţă de muncă?
Pe proiecte, nu pe imigraţie
„Pe proiecte sau pe acţiuni, nu pe imigraţie. Se construieşte nu-ştiu-ce, chemăm atâţia oameni. Să nu ne închipuim că, dacă vom da drumul la graniţă, va veni fel de fel de populaţie şi vom rezolva problema”, spune Mircea Coşea.
„Din câte ştiu”, arată universitarul, „se lucrează la un act normativ ca să se poată importa 7.000 de oameni. Deficitul este însă mai mare decât aceşti 7.000. Problema este costisitoare pentru că, conform normelor europene, trebuie să le asiguri salarizare şi proteţie socială la nivel european şi în mod sigur, nu catastrofal, vor apărea şi probleme sociale”.
De ce vor apărea probleme? „Oamenii aceştia, lucrând atâta timp în România, se mai amestecă cu populaţia, mai intră în conflicte. Nu suntem primii care ajungem în situaţia asta, dar puteam să nu ajungem. Este unul dintre cele mai mari eşecuri pe care le au conducătorii României de după 1990: nerezolvarea problemei demografice“, crede Mircea Coşea.
Nu mai avem operatori de maşini unelte
„România liberă“ l-a rugat pe Cristian Pîrvan să dea un exemplu de breaslă foarte specializată pe care există un deficit acut de forţă de muncă. „Pentru tot ce înseamnă maşini-unelte cu comandă numerică, peste 50% din forţa de muncă are peste 50 de ani”, spune Pîrvan, întrebându-se retoric: „Pe dvs. vă interesează, dacă angajaţi o bonă, să aibă diplomă? Noi de ce impunem să vină Ministerul Educaţiei să recunoască diplomele? Aceasta este procedura actuală de a aduce oameni din afară”.
În acest timp, spune liderul PIAROM, „salariile din Administraţie, cu angajări pe joburi fără termene, fără calitate, fără exigenţe sau targeturi de eficienţă sunt mai mari decât în producţie. Cum să te duci în producţie când poţi să ai salariu mult mai mare în altă parte?”.
Dar cum s-ar putea face acest import ţintit de forţă de muncă? „Noi am propus să fie nişte vize speciale, cum sunt, de exemplu, în Qatar, cu care, dacă un întreprinzător aduce un om la firma lui când a plecat de la firma lui este expulzat imediat. Dacă restrânge activitatea, asta e“, spune Cristian Pîrvan.
Fenomenul a început de mult timp, de peste 15 ani, de când în zona Bacău–Buhuşi fabricanţii de confecţii-textile în lohn aduceau muncitoare din Asia. Acestea aveau, pe timpul contractului, un regim special de viaţă, trăind într-un soi de colonii de muncă, unde erau cazate, mâncau şi îşi petreceau timpul liber. Între timp, problemele, aşa cum se constată, au evoluat în rău.
