11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieRomânii vor din nou la mare, la soare, pe litoralul nostru

Românii vor din nou la mare, la soare, pe litoralul nostru

Ei doresc însă ca hotelierii să amplaseze dispensere cu dezinfectant, personalul să poarte măşti, iar spaţiile de joacă pentru copii să fie dezinfectate, în timp ce unii turişti mai vor lenjerie de pat de unică folosinţă şi să se renunţe la saltelele de pe plajă, arată un sondaj realizat de agenţia de turism online Litoralulromânesc.ro, citat de News.ro.
 
“Peste 78% dintre românii care au participat la un sondaj în perioada 10 – 19 mai vor să revină pe litoralul românesc în această vară, în ciuda contextului actual, generat de pandemia de coronavirus.

Cel mai important criteriu în funcţie de care turiştii îşi vor alege sejurul pe litoral îl reprezintă măsurile speciale luate de hotelieri, iar dintre acestea, cei mai mulţi au indicat că le-ar conferi siguranţă amplasarea unor dispensere cu dezinfectant, purtarea măştilor de către personal şi dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii”, potrivit sondajului realizat de agenţia de turism online Litoralulromânesc.ro.

Mai mult de 78% dintre românii care au participat la sondaj susţin că vor să revină în acest sezon pe litoralul românesc, 20% încă nu s-au hotărât dacă îşi vor face sau nu vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră şi mai puţin de 2% neagă posibilitatea unei vacanţe în această destinaţie.

În opinia turiştilor, cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate de hotelieri sunt: amplasarea unor dispensere cu dezinfectant (88,2% dintre respondenţi), purtarea măştilor de către personal (70,4%), dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii (62,3%) şi panou de plexiglas la recepţie.

Unii turişti mai vor lenjerie de pat de unică folosinţă, renunţarea la saltelele de pe plajă, dezinfectarea camerelor după fiecare turist, verificarea temperaturii zilnic a angajaţilor şi a turiştilor, mese de maximum patru persoane, servirea mesei în cameră, distanţă între şezlonguri şi între mese.

“Deşi vor măşti pentru personalul hotelier, dacă obligativitatea purtării măştii de către turişti în spaţii publice închise va rămâne valabilă şi în lunile de vară, numărul celor care vor să meargă la mare scade de la 78% la 64%, iar procentul indecişilor creşte la 30%. În aceste condiţii, 5,6% dintre respondenţi nu vor să mai vină pe litoral”, arată sondajul.

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă