9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieSatu Mare: Preţul mierii este în scădere ca urmare a cantităţii mari...

Satu Mare: Preţul mierii este în scădere ca urmare a cantităţii mari produse

“Anul a început bine. La salcâm media a fost undeva la 12 kilograme/familie, deşi a fost secetă, nu a plouat cât a trebuit în perioada salcâmului. Eu am avut şi familii de la care am scos opt rame, adică 20 de kilograme de miere. Înainte de salcâm a fost un cules la polifloră de unde s-a mai recoltat miere, dar marele cules la polifloră de abia de acum începe. Apicola preia mierea de salcâm anul acesta la 14 lei/kilogram, iar poliflora la 8 lei/kilogram, faţă de anul trecut când salcâmul a fost 16-18 lei, ceea ce denotă că este multă miere de salcâm pe piaţă”, a precizat Nicolae Cornea pentru Agerpres.

Preşedintele ACA Satu Mare a afirmat că familiile cele mai puternice sunt cele care au fost tratate împotriva parazitului Varroa cu Varachet, în acest caz mortalitatea albinelor fiind mai mică.

“Apicultorii spun că au trecut cu bine iarna, tratamentul cel mai eficient este cel cu Varachet. Ceilalţi apicultori care au folosit altceva au avut destule mortalităţi. Acum, după salcâm, se recomandă efectuarea unui tratament. De asemenea, pentru cei care nu sunt adepţii roitului natural, se recomandă despărţirea artificială a familiilor pentru înmulţire”, a mai spus Nicolae Cornea.

ACA Satu Mare are circa 350 de membri, care deţin în jur de 12.000 de familii de albine.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă