8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieScrisoare deschisă a Sindicatelor cu activitate la Compania Națională Aeroporturi București

Scrisoare deschisă a Sindicatelor cu activitate la Compania Națională Aeroporturi București

Contextul internațional extrem de dificil generat de pandemia de SARS-CoV 2 a afectat industria aviației civile într-un mod fără precedent, creând dificultăți financiare și de sustenabilitate a modelului de business greu de surmontat, dar și de adaptabilitate a resursei umane la noul context de desfășurare a muncii și respectiv noile reguli de distanțare fizică.

În ciuda acestui context general complicat și greu de gestionat, care nu a permis nimănui să-și ia timp pentru a se adapta la noile cerințe și constrângeri, din momentul declanșării stării de urgență angajații Companiei Naționale Aeroporturi București s-au ridicat (ca de fiecare dată în momentele de criză), la nivelul așteptărilor setate de această nouă paradigmă epidemiologică.

În pofida temerilor reale pe care orice om le va fi avut în ceea ce privește propria siguranță și sănătate, pe fondul lipsei de informații în ceea ce privește modul de acțiune într-o astfel de situație fără precedent, angajații Companiei Naționale Aeroporturi București au dezvoltat și aplicat din mers proceduri și planuri de contingență chiar și atunci când deciziile autorităților s-au succedat rapid (nu puține au fost situațiile când decizia cunoscută la momentul decolării unei aeronave se schimba până la momentul aterizării acesteia pe Aeroportul Otopeni).

Cu efort și determinare angajații Companiei Naționale Aeroporturi București au procesat toate zborurile de repatriere a cetățenilor români aflați în țările din cadrul și din afara Uniunii Europene sau zborurile cu materialele sanitare atât de necesare la începutul perioadei pandemice. Deși deseori supuși unor presiuni emoționale sau riscuri epidemiologice crescute aceștia s-au aflat în mijlocul evenimentelor, sprijinind activ celelalte autorități cu activitate pe aeroport precum IGSU sau DSP.  

Considerăm de asemenea că merită amintit faptul că toate sarcinile suplimentare rezultate ca urmare a contextului pandemic, din intervalul 2020 – 2021 s-au suprapus peste activitățile normale sau de investiții în repararea și modernizarea infrastructurii aeroportuare sau peste activitățile sezonului  de iarnă (deszăpezirea infrastructurii aeroportuare).

De la începutul anului Sindicatele de la nivelul CNAB au depus un efort uriaș în încercarea de a conlucra cu reprezentanții conducerii executive și ai Consiliului de Administrație, pentru construirea unui buget care să nu pericliteze stabilitatea companiei dar care să fie just și față de angajații Companiei Naționale Aeroporturi București.

Angajații Companiei Naționale Aeroporturi București înțeleg eforturile depuse pentru stabilizarea companiei și doresc să fie parte în acest proces fără a deveni însă singurii care decontează efectul pierderilor financiare lăsate în urmă  de criza pandemică.

Cu toate acestea, Sindicatele  cu activitate în cadrul CNAB constată cu îngrijorare faptul că, acum, când indicatorii de trafic (pasageri și mișcări aeronave) sunt în creștere, principala preocupare a conducerii executive și a administratorilor CNAB este implementarea șomajului tehnic pentru un procent care atinge -50% din personalul aeroportuar.

 În interesul domeniului aviației în integralitatea sa, în interesul public al tuturor celor interesați de călătoriile cu avionul, tragem un ultim semnal de alarmă cu privire la implicațiile negative pe care le va genera implementarea șomajului tehnic la CNAB.

Este halucinant să vorbim de șomaj tehnic la CNAB, în condițiile în care:

(a)  la Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni se trece la  programul de vară, iar  informațiile primite de la companiile aeriene relevă o creștere predictibilă a numărului de pasageri cu un procent care va depăși procentul de 70% față de perioada anterioară;

(b) la Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni ne apropiem de media a 300 mișcări de aeronave / zi, ceea ce înseamnă cca. 75-80% din indicatorii înregistrați la nivelul anului 2019;

(c) Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu – București Băneasa a fost reoperaționalizat, acesta fiind unul dintre obiectivele strategice ale MTI și CNAB;

(d) la nivelul ambelor aeroporturi administrate de CNAB încă sunt în vigoare, pentru siguranța pasagerilor, planuri de măsuri stricte pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARS-COV;

(e) poziția oficială a CNAB este că traficul de pasageri se apropie de normal, începând cu iunie 2021 se înregistrează 15 – 17 mii de pasageri / zi; la finalul anului se vor raporta peste 6 milioane de pasageri!!

(f)  conducerea executivă  a CNAB a solicitat oficial agenților de handling să își suplimenteze personalul, contextul evident fiind acela al creșterii traficului de pasageri la AIHCB și necesitatea deservirii pasagerilor în condiții de siguranță și confort;

(g) în cadrul ședințelor de management desfășurate la nivelul CNAB, directorii de resort au solicitat reoperaționalizarea facilităților aeroportuare din Terminalul Plecări Internaționale – Vechi;

(h) deja pe segmentele operaționale, zilnic, în intervalul 04:00 – 07:00, s-a revenit la aglomerările din terminale și la presiunea pe infrastructura aeroportuară, în condiții similare celor dinaintea pandemiei COVID;

(i)   sunt compartimente aeroportuare care sunt nevoite să  își modifice radical organizarea și planificarea proceselor, din cauza șomajului tehnic și al diminuării efectivelor cu până la -50%.

Sindicatele cu activitate în cadrul CNAB opinează că, înainte de a se gândi la șomajul tehnic, conducerea executivă și administratorii ar trebui să se preocupe, în regim de urgență, de următoarele acțiuni de management:

–      elaborarea și menținerea la zi a Planului local pentru facilități aeronautice la CNAB;

–      constituirea / reuniunea Comitetului pentru facilități aeronautice al Aeroportului, pentru punerea în aplicare a Programului național de facilități în domeniul transportului aerian (PNFAL) aprobat prin Hotărâre de Guvern (Monitorul Oficial, Partea I nr. 604 din 17 iunie 2021) :

Art. 25. –

(1) Administratorii aeroporturilor se consultă în permanență cu operatorii aerieni și cu celelalte entități implicate în asigurarea facilităților în cadrul aeroportului, respectiv cu alte entități interesate pentru a se asigura că sunt furnizate mijloacele și serviciile necesare derulării eficiente a activităților de handling și a procedurilor specifice pentru intrarea/ieșirea din țară a echipajelor, pasagerilor, mărfurilor, bagajelor, poștei și a proviziilor.

(2) Administratorii aeroporturilor au următoarele responsabilități principale legate de asigurarea facilităților:

a) asigură exploatarea, întreținerea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare în scopul îmbunătățirii traficului și activităților specifice aeroportuare, în concordanță cu standardele și recomandările adoptate la nivelul Uniunii Europene sau al organizațiilor internaționale de aviație civilă, în vederea respectării cerințelor transportului aerian;

b) asigură fluxurile de deplasare a pasagerilor și mărfurilor în perimetrul aeroportului, cu respectarea cerințelor autorităților statului cu competențe în aplicarea măsurilor generale de securitate, a celor de control de securitate, a celor de control sanitar de frontieră, respectiv de control la trecerea frontierei de stat;

c) asigură amplasarea elementelor de signalistică recunoscute la nivel internațional pentru a facilita deplasarea/circulația persoanelor în aeroport, atât în zona publică, cât și în zona securizată, după efectuarea controalelor de securitate;

d) pun la dispoziție sisteme de afișaj de tipul FIDS/Flight Information Display System cu informații despre zboruri în cadrul terminalelor aeroportului;

e) asigură echipamentele de control de securitate la standardele în vigoare;

f) pun la dispoziție spațiile necesare pentru aplicarea măsurilor privind sănătatea publică, asigură serviciile de asistență medicală de urgență pentru pasageri, însoțitorii acestora și personalul care își desfășoară activitatea în perimetrul aeroportuar;

g) alocă spațiile, facilitățile și mijloacele necesare pentru autoritățile cu responsabilități în derularea procedurilor de control de securitate și a procedurilor de control la trecerea frontierei de stat, conform prevederilor legale;

h) pun la dispoziție, întrețin și îmbunătățesc mijloacele și serviciile pentru pasagerii cu nevoi speciale, incluzând persoanele cu handicap și cele cu mobilitate redusă;

i) asigură dezinfecția/dezinsecția spațiilor din interiorul aeroportului conform solicitărilor autorităților de sănătate publică sau sanitar-veterinare;

j) implementează măsurile de protecție sanitară în interiorul aeroporturilor, conform dispozițiilor autorităților publice competente și/sau recomandărilor organizațiilor internaționale, în cazul apariției riscurilor pentru sănătatea publică;

k) organizează reuniunile Comitetului pentru facilități aeronautice al aeroportului și/sau ale Comitetelor utilizatorilor aeroportului.

 

–      elaborarea procedurilor standard de operare – SOPs – care să permită utilizarea dinamică a infrastructurii aeroportuare;

–      elaborarea procedurilor standard de operare – SOPs –  care să permită utilizarea dinamică a resurselor umane disponibile;

–      actualizarea planurilor de contingență, care să asigure operatorului de aeroport funcționarea proceselor, în condițiile diminuării efectivelor cu până la -50%;

–      reevaluarea aplicabilității planurilor de urgență, în condițiile diminuării efectivelor cu până la  -50%;

–      reanalizarea  eficacității planului anti-COVID, în condițiile diminuării efectivelor cu până la -50%;

–      reevaluarea și adaptarea procedurilor aeroportuare care sunt afectate de diminuarea personalului cu -50%, în special pe procesele și sub-procesele de la 8 ore, care potrivit ecosistemului aeronautic, sunt procese suport indispensabile activităților de la turele operative;

–      reevaluarea proiectelor pentru a căror derulare fără sincope necesită prezența unui personal cu pregătire specifică, în contextul diminuării efectivelor de la anumite compartimente cu program la 8 ore cu procente între -25 % și  – 50%;

–      clarificarea fermă cu privire la ce categorii de activități specifice operatorului de aeroport (care derivă fie din legislația aeronautică, fie din legislația națională în temeiul căreia funcționează CNAB) se renunță pentru a implementa șomajul tehnic, întrucât preluarea atribuțiilor salariaților care pleacă în șomaj tehnic de către alți colegi depășește cadrul legal ce reglementează șomajul tehnic; cumulul de atribuții doar pentru a susține implementarea șomajului tehnic nu este legal.

         Odată cu aprobarea listelor privind șomajul tehnic,  Sindicatele au atras atenția că această situație a creat o falie / prăpastie între categoriile profesionale din CNAB și induce în mod eronat percepția că, fără anumiți salariați se poate iar alții ar fi indispensabili! Practic vorbim în mod clar de o situație de discriminare, mai ales în condițiile în care nu există niște criterii clare de planificare!

Pe de altă parte, înainte de aplicarea șomajului tehnic, probabil administratorii și conducerea executivă ar trebui să își clarifice obiectivele de management și mandatele pe care le au, în condițiile în care Sindicatele cu activitate la CNAB au semnalat, în repetate rânduri, următoarele anomalii:

–      nu se cunoaște, în mod transparent, Planul de administrare al Consiliului de Administrație și care sunt obiectivele cascadate în Planul management al actualei conduceri executive; care sunt prioritățile și cum se pun în aplicare planurile de dezvoltare durabilă la nivelul CNAB, cu respectarea reglementărilor din domeniul aviației civile internaționale;

–      se constată o disoluție a actului de management executiv în sensul că atribute ale acestuia sunt exercitate de administratorii companiei; această situație a  generat redundanțe în planul decizional și al derulării proceselor / activităților specifice operatorului de aeroport;

–      managementul executiv a fost suprimat de membrii Consiliului de Administrație, iar acte circumscrise clar executivului au fost preluate de administratori; cu toate acestea, actuala conducere executivă, în mod particular directorul general, nu a făcut nimic în această direcție și a acceptat tacit această situație de fapt;

–      opiniile conducerii executive și cele ale Consiliului de Administrație sunt, de cele mai multe ori, contradictorii și redundante; asistăm permanent la un dublu discurs al patronatului și la tactica bine știută: polițistul bun și polițistul rău!

–      nu există o trasabilitate a actului de management, iar de dialog social nu mai poate fi vorba;

–       reprezentanții patronatului nici măcar nu își asumă cele discutate cu Sindicatele ;

–      nu au fost luate toate măsurile necesare reducerii cheltuielilor operaționale, altele decât cele privind resursele umane.

Deși Sindicatele au atras atenția încă de la preluarea mandatului actualului CA, observăm că, în continuare, se manifestă o abordare total subiectivă și în detrimentul CNAB (chiar a acționarului majoritar – statul român prin MTI[1]), respectiv în discuțiile cu reprezentanții conducerii executive primează obținerea dividendelor acționarului minoritar (pe următorii  5 ani) prin blocarea dezvoltării AIHCB și AIBB-AV în conformitate cu standardele EASA[2] și legislația din domeniul aviației civile internaționale; Vă reamintim că am atras atenția asupra acestui fapt încă de la momentul la care a preluat mandatul noul reprezentant al acționarului minoritar in CA; Acționarul minoritar solicită cu insistență și justifică restructurarea și disponibilizările de personal tocmai pentru a-și securiza dividendele pe următorii 5 ani.

Luăm act cu îngrijorare:

o   de politica dusă de patronat în plan mediatic, în scopul de a stigmatiza Sindicatele și de a le atrage răspunderea (deși este contrar dispozițiilor legale) în ceea ce privește implementarea șomajului tehnic;

o   că patronatul încearcă să mascheze eventuale sincope manageriale prin a deturna atenția către Sindicate;

o   la planul concertat al patronatului de a intimida salariații afiliați la organizațiile sindicale;

o   la tendința patronatului de a pune în sarcina Sindicatelor atribuții și responsabilități care exced Legii Dialogului Social – iar aici ne referim în mod explicit la intenția patronatului (Consiliu de Administrație și conducere executivă) de a obliga organizațiile sindicale să își convingă membrii de sindicat că ar fi mai bine să își semneze Contractele Individuale de Muncă cu renunțarea benevolă la drepturi decât să intre în șomaj tehnic.

Vrem să asigurăm toți factorii de decizie că Sindicatele din cadrul CNAB și salariații vor acționa cu respectarea strictă a legislației circumscrise dialogului social și legislației muncii.

Totodată, vă asigurăm că:

o    salariații CNAB, vor depune și în continuare toate eforturile pentru menținerea stabilității Companiei și funcționării acesteia în parametrii de certificare și autorizare impuși de standardele internaționale din aviația civilă;

o   salariații CNAB vor depune aceleași eforturi pentru a menține cele mai înalte standarde de confort pentru pasageri și vizitatori. Noi suntem conștienți că, de stabilitatea Companiei depinde și siguranța locului nostru de muncă.

Cu toate acestea,  rugăm a se înțelege că, nici Sindicatele și nici salariații CNAB nu se pot substitui conducerii executive și nici administratorilor.

Noi implementăm cât mai bine tot ceea ce ni se trasează ca sarcini profesionale. Venim cu idei noi, dar nu le putem impune.

 Semnalăm eventuale anomalii și / sau disfuncționalități, dar putem corecta exclusiv ceea ce intră în sfera noastră de competențe legale și procedurale. 

Apelul nostru către toți cei implicați și responsabili este acela de analiza actualul context cu calm și luciditate, înainte de a lua o decizie finală privind implementarea șomajului tehnic; de a evalua corect potențialele implicații și, într-un final, de a lua opta pentru deciziile care ne vor permite tuturor să depășim această perioadă dificilă fără a perturba activitățile aeroportuare și fără a degrada climatul de muncă.

CNAB este o companie de primă vizibilitate pentru industria aviației civile din România, un reper de profesionalism și stabilitate, or tocmai din acest motiv orice factor perturbator, orice disfuncționalitate, orice factor destabilizator, nu ar face altceva decât să prejudicieze nu numai compania în sine ci și echilibrul pe care aceasta îl asigură în sectorul transporturi din România și, nu în ultimul rând, imaginea și credibilitatea în plan intern și internațional.

 

Cu onestitate, responsabilitate și profesionalism,

 

SINDICATUL AEROPORTUAR HENRI COANDA BUCUREȘTI

SINDICATUL COMPANIEI AEROPORTURI BUCUREȘTI

SINDICATUL AEROPORTURI BUCUREȘTI

SINDICATUL LIBER INDEPENDENT AEROPORT INTERNAȚIONAL BUCUREȘTI BĂNEASA

[1] Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
[2] European Union Aviation Safety Agency

 

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă