15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieSfaturi pentru facturi mai mici la electricitate

Sfaturi pentru facturi mai mici la electricitate

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a publicat pe site-ul propriu un comparator de prețuri la electricitate, unde clienții pot consulta ofertele furnizorilor. Însă consumatorii casnici de energie trebuie să ia legătura cu furnizorii şi să verifice datele din acest comparator înainte de a semna un contract cu o altă companie de electricitate, a declarat, ieri, Claudiu Dumbrăveanu, director general în cadrul ANRE.

Acesta a avertizat că furnizorii sunt cei care introduc datele pe această platformă, iar autoritatea doar o găzduieşte şi au fost cazuri în care au fost sesizate date eronate. „Recomandăm clienţilor ca, înainte de a lua decizia finală după ce vizualizează platforma, să discute întâi cu furnizorii să verifice datele de acolo. După ce fiecare consumator studiază ofertele de pe platformă, să ia legătura cu furnizorul. Am primit sesizări şi vom încerca să remediem disfuncţionalităţile”, a spus Dumbrăveanu, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) în parteneriat cu Energynomics.

Cum se compune factura de energie

Potrivit acestuia, din factura finală plătită de consumatorii casnici, în medie pe ţară, 45,2% reprezintă achiziţia de energie electrică, 8,1% reprezintă costurile de furnizare, 29,8% este tariful de distribuţie, 5,3% – cel de transport, 8,6% – certificatele verzi, 2,2% – contribuţia pentru cogenerare şi 0,9% – acciza. Componenta de furnizare reprezintă așadar 53,3%, adică circa jumătate din prețul final din factură. Aceasta este singura care poate fi negociată și unde furnizorul poate oferi un preț mai bun, restul fiind prețuri reglementate de către ANRE. În orice caz, nu vă grăbiți să semnați cu primul furnizor care vă iese în cale cu o ofertă, ci consultați cât mai multe variante posibile, mai ales că acum furnizorii de energie au pachete integrate cu oferte la gaze naturale, dar și diferite servicii, tot mai diverse, precum soluții pentru eficiență energetică sau de intervenții în caz de defecțiuni.

Comparatoare private de prețuri

Deși în state vest-europene, cum este, de pildă, Marea Britanie, consumatorii își pot schimba furnizorul doar online, în câteva minute prin intermediul unor platforme private, la noi lucrurile acestea încă nu s-au dezvoltat, dar încep să apară, pe măsură ce și concurența între furnizori e mai acerbă, iar consumatorii sunt mai informați despre drepturile pe care le au. De pildă, un start-up din Iași creat de niște tineri IT-iști au creat o platformă care să faciliteze consumatorilor schimbarea furnizorilor de electricitate, www.powa.ro.

Site-ul își propune să integreze toate ofertele furnizorilor de energie, iar consumatorii să poată să aleagă o ofertă și să schimbe furnizorul simplu, rapid și online. „Conturile sunt gratuite, consumatorul își schimbă gratuit furnizorul online. Furnizorii, după ce își fac cont, își listează ofertele. Platforma are posibilitate de upload pentru documentele necesare cerute, inclusiv ultima factură de la furnizorul actual, și le trimite la furnizor. Denunțarea vechiului contract se face tot prin platformă”, a declarat Bogdan Brad, project manager Powa.

Potrivit acestuia, o noutate este că, după 30 de zile de la alegerea unui furnizor, consumatorul va începe să primească notificări cu oferte mai avantajoase. „După 30 de zile începem să dăm notificări cu ce oferte mai bune sunt în platformă și cât poți economisi anual. Dacă ai contracte care sunt pe cale să expire, vei primi de asemenea notificări prin care vei fi anunțat de acest lucru”, a adăugat acesta. Totodată, platforma introduce în baza de date anunțurile distribuitorilor privitoare la întreruperile planificate în alimentare și cu 24 de ore înainte avertizează consumatorul.

Deocamdată doar trei furnizori sunt înscriși pe această platformă cu oferte, dar Bogdan Brad spune că se poartă discuții cu toți furnizorii. Cheia este să le explice oamenilor simplu despre factura la energie, astfel încât aceștia să înțeleagă ușor inclusiv, de pildă, exemple de clauze abuzive sau ce sunt certificatele verzi.

Cât consumă electrocasnicele din locuință

Datele statistice oficiale arată că populaţia a consumat cu 5,1% mai puțină electricitate anul trecut față de 2016. Trendul a continuat și anul acesta, consumul populației în primul trimestru fiind cu 9,2% mai mic comparativ cu perioada similară din 2017. Această scădere poate fi determinată de costurile prea mari cu energia, dar poate fi și un semnal al eficientizării consumului de energie din casă.

Cum ne-am umplut locuințele de aparate electrocasnice, e bine să știm cam cât consumă fiecare în medie. Un studiu efectuat de GfK arată că iluminatul are o pondere de 17% din consum. Mai mult – 20% – consumă un frigider, iar cuptorul cu microunde este un mare consumator – având o pondere medie de 17%, peste mașina de spălat, care are 12%. Cu cât aveți electrocasnice mai eficiente energetic, cu atât veți economisi mai mult la factură. „Orice A în plus pe etichetă înseamnă un consum mai mic cu 15-20% față de A-ul dinainte”, a explicat Radu Bătrânu, marketing manager al unei companii de electrocasnice.

De pildă, un frigider clasa A+++ va consuma cu 60% mai puțin curent decât unul clasa A. Citând date ale ANRE, acesta mai spune că doar prin înlocuirea unui electrocasnic vechi cu unul nou de clasa A++, respectiv clasa A aduce o economie de 13%. Cu un aparat frigorific de clasa A++ în locul unuia de clasă B se obține o economie anuală de energie de până la 241 kWh/an, adică aproximativ 575 lei în cinci ani sau 64 de becuri cu LED. Dacă aveți tarife diferențiate zi/noapte, programați mașina de spălat să funcționeze noaptea, când e mai ieftin. Folosiți un program de spălare mai scurt pentru hainele mai puțin murdare și cu apă mai rece. Toate acestea înseamnă un consum mai mic de energie, deci mai puțini bani pe factură. 

Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă