14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieSituație explozivă pe platforma siderurgică de la Galați

Situație explozivă pe platforma siderurgică de la Galați

Până acum era doar o știre pe surse potrivit căreia combinatul siderurgic de la Galați s-ar afla pe această listă. Confirmarea a venit de la Comisia Europeană, dar și de la Grupul ArcelorMittal, care, de asemenea, a dat publicității lista capacităților de producție pe care le-a propus în „pachetul de compensare” pentru a obține aprobarea Bruxelles-ului.

Demersurile Grupului ArcelorMittal pentru preluarea combinatului Ilva, consi-derat cel mai mare combinat siderurgic din Europa, datează de câțiva ani. În vara lui 2017, a fost obținut acordul guvernului italian pentru oferta ArcelorMittal, de 1,8 miliarde de euro pentru activele combinatului Ilva și alte 2,4 miliarde de euro pentru investiții în programe de mediu și pentru a mări producția la 9 milioane de tone. În acest context, Comisia Europeană a transmis că ArcelorMittal ar trebui să renunțe la alte unități pe care le deține în Europa, astfel încât producția, inclusiv cu cea a combinatului din Ilva, să nu depășească 40% din producția totală de oțel din Uniunea Europeană, pentru că s-ar ajunge la o situație de monopol. 

Grupul ArcelorMittal a înaintat la Comisia Europeană un „pachet de compensare”, respectiv lista unor combinate siderurgice și capacități de producție din Europa pe care le-ar putea vinde pentru a obține acordul Comisiei pentru preluarea Ilva. Combinatul de la Galați este pe locul doi al acestei liste, din care Comisia Europeană va alege combinatele ce vor fi scoase la vânzare. Acestea sunt ArcelorMittal Piombino (Italia), ArcelorMittal Galați, ArcelorMittal Skopje (Mace-donia), ArcelorMittal Ostrava (Cehia), ArcelorMittal Dudelange (Luxemburg), precum și mai multe capacități de producție de la Liège (Belgia). Comisia Europeană va anunța pe 23 mai ce -combinate va trebui să scoată la vânzare Grupul -ArcelorMittal. 

 E luat în calcul dezastrul

Scoaterea la vânzare a combinatului de la Galați nu înseamnă neapărat închiderea combinatului, dar sunt mari incertitudini cu privire la grupul siderurgic care l-ar putea cumpăra și dacă viitorul proprietar va fi interesat să păstreze actuala structură a producției și locul ocupat de ArcelorMittal Galați pe piața oțelului. 

Pe surse sunt dați ca posibili cumpărători asocierea între Marcegaglia (Italia) și Metinvest (Ucraina) și asocierea între ThyssenKrupp (Germania) și Tata Steel (India). 

Un eventual eșec ar însemna accentuarea dezastrului economic al Galațiului, unde au fost desființate peste 125.000 de locuri de muncă, majoritatea în industrie. Sunt în joc 8.000 de locuri de muncă, de la combinat și firmele contractoare, aproape 800 de firme care depind de combinat, dar și foarte multe activități economice conectate la activitatea combinatului, cum ar fi exploatarea portuară și navigația. Combinatul ArcelorMittal reprezintă jumătate din PIB-ul Galațiului.

Sindicatele cer ajutorul Guvernului

Sindicatul Siderurgistul AMG de pe platforma combinatului siderurgic de la Galați a adresat premierului Viorica Dăncilă o scrisoare prin care îi solicită o întrevedere pentru discutarea situa-ției și solicită ca guvernul să se implice pentru a convinge decidenții de la Comisia -Europeană că ArcelorMittal Galați nu trebuie scos la vânzare. „Noi considerăm că nu poate fi nominalizat pentru vânzare pentru că nu este în zona geografică a Europei în care s-a depășit cota de piață de 40%. În plus, combinatul de la Galați  nu produce același tip de produse cu Ilva. Cei de la Ilva sunt specializați pe tablă pentru industria auto – de aceea și grupul ArcelorMittal este interesat de cumpărarea Ilva, se știe că industria auto a cunoscut o mare dezvoltare –, pe când noi, la Galați, producem tablă groasă. Aceste motive ne fac să spunem că este nevoie de angrenarea tuturor factorilor de influență în acest subiect. Este un subiect sensibil pentru Galați, pentru România. Această vânzare este crucială, iar din punct de vedere economic, este  o catastrofă. Orice investitor va veni, -există ris-cul să se piardă 7.000 de locuri de muncă, la care trebuie să adăugăm alte mii de locuri de muncă, domenii pe orizontală, adiacente”, a declarat Vasile Crișan, vicepreședintele Sindicatului Siderurgistul AMG.

“Ar trebui să aibă emoţii toţi cei care conduc economia ţării, pentru că numai pe platforma industrială de aici sunt aproape 800 de -IMM-uri care gravitează în jurul combinatului side-rurgic, la care se adaugă cele câteva mii din toată ţara care fac afaceri cu Sidexul”, a spus și Marian Filimon, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinde-rilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).

 Legenda Sidex 

Sidexul a fost una din legendele industriei românești. La începutul anilor ’90 avea 28.000 de angajați, acum mai are aproape 7.000. Producţia-record a combina-tului de la Galaţi a fost înregistrată în 1989 şi a fost de 7.663.000 tone de oţel. În perioada de după 1990, au scăzut constant atât producţia, cât şi capacităţile de producţie. De la 10,26 milioane tone în 1993, capacităţile de producţie au scăzut la 4,25 milioane tone, în 2002,  primul an de după privatizarea Sidex. În 2002, producţia de oţel a fost de 4.513.000 tone de oţel. În 2009, primul an de criză, producția a fost de 1,9 milioane tone. După o perioadă în care a fost la nivel scăzut pe fondul crizei cu care s-a confrunat piața oțelului, din 2015 a revenit la o producție de aproximativ 2 milioane tone de oțel. De-a lungul anilor o parte dintre echipamentele combinatului au fost închise, pentru că erau depășite din punct de vedere tehnologic şi al consumurilor energe-tice, ce făceau ca producţia de oţel cu echipamente la nivelul anilor ’60-’70 să devină necompetitivă. După 1990 combinatul a fost aproape falimentat prin afacerile cu tablă ale „firmelor căpușă”, ale clientelei politice, în gene-ral PDSR, dar și PNL. După privatizarea Sidex, noul proprietar a eliminat -„firmele căpuşă”, constatând că acestea creşteau costurile cu 3 dolari la tona de laminate.   

Cele mai citite

Avertisment din partea European Green Party către Parlamentul European. Ancheta “Russiagate”, despre bani oferiți unor politicieni din UE, trebuie accelerată înainte de alegerile europene

Partidul European al Verzilor (European Green Party) cere ca investigația "Russiagate", referitoare la banii pe care Rusia i-ar fi oferit unor politicieni din UE,...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă