21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieSub 5% dintre microîntreprinderi au avut creşteri în pandemie

Sub 5% dintre microîntreprinderi au avut creşteri în pandemie

Acesta este rezultatul final al campaniei „Construim împreună #ViataDupaCOVID19” iniţiată de Ingenius Hub şi la care au participat peste 800 de organizaţii.

“Doar 1,6% dintre microîntreprinderi şi 4,3% dintre întreprinderile mici au înregistrat creşteri, în perioada Covid-19, semn că au avut mai multă flexibilitate în a se adapta noilor cerinţe şi condiţii. Este rezultatul final al campaniei ‘Construim împreună #ViataDupaCOVID19’ iniţiată de Ingenius Hub şi la care au participat peste 800 de organizaţii”, arată un comunicat.

Cu toate problemele înregistrate, firmele mici nu au apelat la şomaj tehnic şi nu intenţionează să o facă, dacă îşi revin în perioada verii, relevă sondajul.

“Deşi au căutat soluţii să rămână operaţionale într-o proporţie cât mai mare, firmele mici se află în dificultate din punct de vedere financiar şi au resurse pentru una-două luni. 25% dintre ele spun că sunt în risc de a-şi declara insolvenţa dacă nu primesc sprijin pentru redresare pe parcursul următorului trimestru. Aproape 10% dintre întreprinderi au putut opera complet în perioada stării de urgenţă datorită digitalizării”, spun autorii sondajului, citat de News.ro.

 O altă concluzie a cercetării este faptul că, pe măsură ce trecem de la microîntreprinderi la întreprinderi mari, creşte procentul celor care nu au înregistrat pierderi majore. 69% dintre întreprinderile mari au declarat că nu sunt afectate de dificultăţi financiare.

Rezultatele obţinute în urma cercetării iniţiate de Ingenius HUB în cadrul campaniei „Construim împreună #ViataDupaCOVID19” au făcut posibilă identificarea celor mai acute probleme ale mediului de afaceri, precum şi a soluţiilor celor mai eficiente care se impun la nivel naţional pentru relansarea economiei româneşti după criza generată de pandemie.

“Astfel, datele furnizate de participanţii la studiu au stat la baza unei serii de consultări între mediul de afaceri şi reprezentanţii Guvernului – atât în cadru general, cât şi pe sectoare ale industriei – în urma cărora s-a conturat un set de masuri asumat colectiv, care a ajuns pe masa Executivului”, precizează autorii cercetării.

Vulnerabilităţile microîntreprinderilor şi ale IMM-urilor, precum şi costurile mici ale unei investiţii publice care să sprijine acest sector al mediului de afaceri au fost punctul de plecare al discuţiilor din cadrul consultărilor organizate de Rodica Lupu, fondatoarea Ingenius HUB, care au reunit reprezentanţii Guvernului, ai mediului de afaceri, ai mediului academic şi ai societăţii civile.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă