15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieTănase (BVB): Nu am o opinie dacă anul care a trecut a...

Tănase (BVB): Nu am o opinie dacă anul care a trecut a fost bun sau rău

“Când mă gândesc la anul care a trecut, şi a fost primul meu an de mandat ca director al Bursei de Valori Bucureşti, nu am o opinie dacă a fost un an bun sau rău. A fost un an nebun, dar cu certitudine au fost evenimente pozitive pentru bursă, dar şi evenimente care nu au ajutat bursa”, a spus Tănase.

Printre evenimentele pozitive, acesta a menţionat creşterea lichidităţii pieţei secundare cu 5%.

“Piaţa secundară s-a îmbunătăţit şi aceasta creează premise bune şi încurajatoare de a fi upgradaţi în 2019 la statutul de secondary emerging market de FTSE Russell. Nu spun că acest eveniment se va întâmpla cu siguranţă, însă zic că avem şanse reale ca acest eveniment să se întâmple”, a subliniat directorul BVB.

Potrivit acestuia, a doua ştire pozitivă despre bursă este că în 2018 s-a listat la BVB prima companie “care îşi are originea în ţara vecină şi prietenă”, iar această listare a demonstrat că bursa poate fi o soluţie nu numai pentru companiile româneşti, ci şi pentru cele din regiune, din ţări care nu beneficiază de pieţe de capital dezvoltate.

De asemenea, în 2018, au avut loc două tranzacţii importante, una realizată pe bursă, una în afara bursei şi, nu în ultimul rând, echipa BVB şi echipa de la Depozitarul Central “au muncit intens” pentru propunerea către acţionarii bursei, care s-a materializat anul acesta, în ianuarie, privind înfiinţarea contrapărţii centrale locale.

“Am beneficiat în acest demers de suportul Autorităţii de Supraveghere Financiară, de suportul Băncii Naţionale a României, de suportul Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei. (..) Acţionarii, practic, au aprobat o investiţie de 10 milioane (de euro – n. r.) din partea Bursei de Valori în acest proiect. Proiectul va fi de 16 milioane euro. Mai sunt mulţi paşi importanţi de făcut pentru implementarea lui, însă, pentru 2019, avem ca target să depunem dosarul de autorizare la ASF”, a explicat Adrian Tănase.

În ceea ce priveşte evenimentele care au fost “challenging” pentru piaţă, oficialul BVB a menţionat iniţiativele de schimbare a reglementărilor referitoare la trei sectoare importante pe bursă, respectiv bancar, energetic şi al telecomunicaţiilor, dar şi la cea mai importantă clasă de investitori pe Bursa de Valori Bucureşti, fondurile private de pensii.

“N-aş vrea să fac aprecieri despre efectele acestei ordonanţe (OUG 114 – n. r.) în industriile respective, pentru că nu am autoritatea să fac astfel de aprecieri, însă aş vrea să fac aprecieri despre efectul lor asupra evoluţiei bursiere. Am experimentat corecţii importante. Investitorii nu primesc deloc bine aceste surprize ce vin pe partea de reglementare. Surprizele sunt negative pentru investitori. Pentru ei este foarte greu să cuantifice riscul de reglementare, iar acest lucru se traduce printr-o reticenţă a investitorilor de a mai plăti preţul corect pentru companiile listate, iar acest lucru duce mai departe la a avea o bursă care nu îşi evaluează corect companiile listate. În momentul în care avem o bursă care nu evaluează corect, cât mai aproape de valoare reală, companiile listate, acea bursă nu are perspective foarte, foarte bune de a se dezvolta. Pentru a spera la o bursă mult mai mare şi mai lichidă, trebuie să construim o bursă eficientă, care să evalueze corect acele business-uri şi care să fie atractivă pentru companiile deja listate şi pentru cele care vor să se listeze. De aceea sperăm noi la Bursa de Valori Bucureşti să atingem cât mai repede acest punct de stabilitate a reglementărilor, ca să putem vorbi la anul despre un an 2019 mai bun decât 2018, cu certitudine”, a explicat Adrian Tănase.

Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă