15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieTaxe online mai facile. Ghiseul.ro, interconectat cu Acces Point eDelivery

Taxe online mai facile. Ghiseul.ro, interconectat cu Acces Point eDelivery

Platforma digitală prin care pot fi achitate online taxele şi impozitele locale şi centrale pentru persoane fizice, Ghiseul.ro, a fost interconectată cu Acces Point eDelivery, sistemul care permite instituţiilor publice naţionale şi europene să facă schimb de informaţii, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), transmis marţi Agerpres.

Practic, după realizarea unui protocol de colaborare între autorităţile române şi franceze, de exemplu, un cetăţean român ar putea vedea în Ghiseul.ro taxele pe care le are de plătit pentru proprietăţi deţinute în Franţa, amenzi de circulaţie sau alte datorii publice, inclusiv metodele de plată sau chiar plata direct online.

“Digitalizarea este o prioritate atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru noi ca stat, motiv pentru care întreaga echipă guvernamentală lucrează la atingerea acestui obiectiv. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, dar şi în instituţiile aflate în subordine, pot spune că se fac progrese majore pentru schimbarea modalităţii de interacţiune a cetăţeanului cu autorităţile, folosindu-ne de avantajele aduse de transformarea tehnologică. Un astfel de exemplu este serviciul Acces Point eDelivery, pe care noi l-am dezvoltat în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, pentru care urmează să fie elaborate protocoale standard de comunicare între sisteme’, a declarat Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Potrivit ministerului de resort, după un an în care au fost dezvoltate componentele software necesare, proiectul iniţiat de Agenţia pentru Agenda Digitală a României, instituţie aflată în subordinea MCSI, se află este în prezent la etapa de teste, în condiţii de funcţionare.

Prin proiectul Acces Point eDelivery pot fi primite informaţii de la orice sistem din administraţia publică, ce vor fi furnizate mai departe utilizatorilor săi, vor fi păstrate în contul personal al plătitorului dovezile de plată, care pot fi imprimate în orice moment, sistemul transmiţând şi primăriilor borderouri zilnice de plată validate de către bănci. Acest model poate fi replicat şi la nivel european, cu orice sistem similar Ghiseul.ro din statele membre ale Uniunii Europene.

“Proiectul Acces Point eDelivery utilizează tehnologia actuală pentru a interconecta Ghiseul.ro cu toate sistemele informatice utilizate de administraţie, dar şi cu platformele de internet banking sau aplicaţiile de mobile banking. Mai mult, ar putea fi transmise informaţii despre taxe, amenzi, notificări, autorizaţii, ajutoare sociale, răspunsuri la notificări, totul într-un cadru integrat, unitar, modern, ce poate fi ulterior interconectat cu servicii echivalente din alte ţări ale Uniunii Europene’, a precizat preşedintele Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, Liviu Stoica.

Proiectul Acces Point eDelivery este realizat de Agenţia pentru Agenda Digitală a României, din cadrul MCSI, în parteneriat cu ARIES Transilvania, CertSIGN şi Indeco Soft, cu sprijinul Asociaţiei de Plăţi Electronice din România.

Valoarea proiectului este de 371.010 de euro, fiind cofinanţat de Comisia Europeană (CE), prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă