4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăEconomieTeodorovici, plan pentru Complexul Energetic Hunedoara

Teodorovici, plan pentru Complexul Energetic Hunedoara

“Va fi parte, pe lângă alte companii, atât publice, cât şi private, în acest subiect al amnistiei fiscale, cum îi spunem noi”, a spus ministrul Finanţelor.

Întrebat despre o posibilă divizare a CEH, ministrul Teodorovici a răspuns că în cazul acestei companii se caută cea mai bună soluţie economică, un act normativ în acest sens urmând să fie promovat, în cel mult două săptămâni, în şedinţă de guvern.

“Vor fi câteva discuţii chiar şi luni, la Guvern. Va fi şi un act normativ – sperăm noi în maxim, dacă nu acum, miercuri, în şedinţa de guvern, săptămâna următoare – ordonanţă de urgenţă în acest sens, astfel încât să fie găsită soluţia economică cea mai bună. Ştiţi că urmează şi o amnistie fiscală pe care Guvernul urmează să o dea, plecând şi de la nevoia pe care combinatul de la Hunedoara o are, şi nu numai. Sunt mai multe discuţii astfel încât lucrurile să fie exact cum îşi doresc cei din Vale (Valea Jiului, n.red.)”, a arătat ministrul Finanţelor.

CEH a fost înfiinţat în anul 2012 prin comasarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi a minelor de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, apreciate, la acea vreme, ca viabile.

Conform datelor financiare de pe site-ul companiei, CEH înregistra la data de 30 iunie 2018 o pierdere netă de 164,5 milioane lei. La aceeaşi dată, datoriile totale ale companiei se ridicau la 1,607 miliarde lei, din care 1,133 miliarde lei la bugetul general consolidat. 

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă